26 Februarie 2022

Rusia ar putea reintroduce pedeapsa cu moartea: Medvedev condamnă sancțiunile Vestului



Fostul președinte rus, Dmitry Medvedev, în prezent șef adjunct al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, declară că țara sa nu are nevoie de legături diplomatice cu Vestul, reacționând la restricțiile anunțate de occident. El consideră că acestea îi oferă Moscovei ”oportunitatea” de a reintroduce pedeapsa cu moartea.

El a adăugat că Rusia va continua invazia Ucrainei până când obiectivele președintelui Vladimir Putin vor fi îndeplinite, nefiind însă clar până acum care sunt obiectivele acestuia. Fostul președinte a comentat și decizia privind suspendarea Rusiei din Consiliul Europei ca urmare a invadării Ucrainei, considerând-o ca o mișcare ce oferă Moscovei ”oportunitatea” de a reintroduce pedeapsa cu moartea, conform BBC.com.

CITEȘTE AICI ULTIMELE INFORMAȚII LEGATE DE RĂZBOIUL DIN UCRAINA.

Consiliul Europei a fost realizat după cel de-al doilea război mondial pentru a proteja drepturile omului și statul de drept pe întreg continentul, fiind un organism separat de instituțiile Uniunii Europene.

Între timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, își îndeamnă în continuare cetățenii să reziste atacurilor lansate de către Vladimir Putin asupra țării sale. De asemenea, transmite mai multe mesaje Vestului cerând sancțiuni mai aspre asupra Rusiei și cât mai multe ajutoare pentru a face față agresiunii.



Citeste si