28 Februarie 2022

Surse guvernamentale: România s-ar putea confrunta cu până la 50.000 de refugiați pe zi, dacă războiul se va intensifica



Numărul de refugiaţi care intră în România, în urma conflictului din Ucraina, va depăşi foarte curând 100.000 de persoane, dacă acţiunile militare vor continua la actuala intensitate, estimează surse guvernamentale.

De altfel, arată sursele amintite, în analiza autorităţilor române, dar şi a partenerilor internaţionali, acest conflict s-ar putea întinde pe termen mediu, dar şi pe termen lung, adică ar putea continua câteva luni, dar şi doi sau trei ani, conform Agerpres.ro.

Potrivit surselor citate, în situaţia în care războiul se va intensifica şi nu se va ţine cont de zonele rezidenţiale în operaţiunile militare, România s-ar putea confrunta cu până la 50.000 de refugiaţi pe zi.

În total, arată sursele menţionate, în ţara noastră ar putea ajunge câteva sute de mii de refugiaţi.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunţat luni că, de la debutul conflictului din Ucraina, au intrat în România 74.701 de cetăţeni ucraineni, dintre care 718 au solicitat azil. Din cei peste 74.000 de ucraineni, 40.340 au ieşit din ţară.



Citeste si