Michael Kofman, un reputat analist militar specializat în studii privind forțele militare rusești și strategia acestora, consideră că Rusia a intrat într-un război pe care se aștepta să îl câștige în doar câteva zile, subestimând grav Ucraina, iar situația din teren a dat peste cap planurile inițiale făcute de generalii de la Moscova. În schimb, Kofman recunoaște și avertizează că rușii au arătat până acum doar o fracțiune din adevărata putere militară pe care o au, o bună parte din efective neaflându-se în momentul de față în teatrul de luptă. Citiți în continuare o amplă analiză făcută de acesta cu privire la războiul din Ucraina.

Michael Kofman este director în studii despre Rusia la CNA – o cunoscută organizație nonprofit de cercetare și analiză. Studiile lui Kofman se concentrează pe Rusia și fosta URSS, acesta fiind specializat în analiza forțelor armate rusești, strategia și capacitatea militară a acestora.

”Operațiunea inițială rusă s-a bazat pe presupuneri teribile cu privire la capacitatea și voința Ucrainei de a lupta și un concept de operațiuni imposibil de realizat. Moscova a făcut grave erori de calcul înaintea conflicului”, își începe Kofman analiza postată și pe Twitter.

Operațiunea rusă s-a concentrat pe ajungerea rapidă la Kiev, forțarea unei capitulări și traversarea rapidă a Ucrainei de către un număr mic de unități militare, astfel încât să evite angajamentele mari cu forțele ucrainene. Rușii au ocolit orașele mari, au mers pe căi rutiere cheie și s-au concentrat pe localități mai mici.

Ucraina s-a descurcat remarcabil de bine, dar niciun analist militar (cu excepția poate a celor de la Moscova) nu se aștepta ca Rusia să învingă cea mai mare țară din Europa (după Rusia) în 4 zile.

”De ce a ales Moscova acest mod de a acționa? Câteva teorii: nu au luat în serios Ucraina și armata ei. Au vrut să evite uzura și pierderile umane din cauza consecințelor negative pe care aceste lucruri le-ar avea asupra obiectivelor politice din Ucraina. Rusia a vrut să ascundă costurile victimelor umane în fața publicului”, consideră Michael Kofman.

De asemenea, este posibil ca oamenii responsabili de strategia militară a Rusiei să își fi dorit cu adevărat evitarea unor distrugeri masive în Ucraina, având în vedere cât de nepopular avea să fie acest război în Rusia. Majoritatea soldaților ruși sunt tineri și au puțin interes să lupte cu ucrainenii.

Trupele ruse nu știau că li se va ordona să invadeze și par reticente în a porni acest război. Ei nu-i văd pe ucraineni ca adversari.

Ceea ce am văzut până acum sugerează că trupele ruse nu știau că li se va ordona să invadeze și par reticente în a porni acest război. ”Ei nu-i văd pe ucraineni ca adversari, iar armata nu i-a pregătit pentru această campanie. În afara cecenilor implicați în război, moralul pare scăzut”, comentează analistul, care consideră că acesta este un concept operațional ”cu care nu se poate lucra”.

Astfel, se pare că Rusia a încercat să câștige rapid și ieftin războiul, prin așa-zise „raiduri fulger”, sperând să evite cele mai grave sancțiuni economice internaționale și indignarea occidentală. În schimb, Rusia s-a ales cu cel mai prost scenariu posibil: a ajuns să fie nevoită să pompeze resurse într-un război bazat pe o strategie eșuată.

”Cu toate acestea, abia au trecut câteva zile de război. Ucraina s-a descurcat remarcabil de bine, dar niciun analist militar (cu excepția poate a celor de la Moscova) nu se aștepta ca Rusia să învingă cea mai mare țară din Europa în 4 zile, mai ales având în vedere capacitatea militară a Ucrainei”, spune Michael Kofman.

Formațiunile militare mici depășesc în mod regulat logistica armatei ruse și adesea ajung să nu aibă sprijin sau lăsând unitățile de suport și artileria să fie distruse în spatele lor.

De remarcat că trupele rusești nu au luptat până acum ca adevărate grupuri tactice de batalion (”battalion tactical groups – BTGs). Soldații ruși conduc pe șosele în detașamente mici, deschizând drumul cu unitățile de recunoaștere și parașutiști VDV (n.red. Vozdushno-Desantnye Voyska – divizie rusă de asalt formată din parașutiști). Tancurile adesea sunt singure. Unitățile de foc adesea nu sunt utilizate în mod decisiv și uneori chiar deloc.

În afara luptei de la nord-vest de Kiev, avem o mulțime de detașamente mai mici, tancuri, blindate anti-infanterie, unități de recunoaștere sau VDV care înaintează pe drumuri și în orașe. Formațiunile militare mici depășesc în mod regulat logistica armatei ruse și adesea ajung să nu aibă sprijin sau lăsând unitățile de suport și artileria să fie distruse în spatele lor.

Dincolo de un număr mare de unități împrăștiate în mici detașamente și puncte de control, avem și situația inversă. Coloane lungi de vehicule rusești blocate în propriile lor blocaje, în special la graniță. În loc să le acopere, apărarea antiaeriană este blocată pe drum cu restul trupelor.

Kievul face o treabă grozavă modelând percepțiile și mediul informațional. Acestea fiind spuse, oamenii ar trebui să abordeze cu scepticism afirmațiile făcute de reprezentanții țărilor implicate în război.

”Pe măsură ce plutoanele merg înainte pentru a captura puncte, logistica nu poate ține pasul și nu sunt acoperite eficient de unitățile suport. Cele mai multe dintre luptele pe care le-am văzut sunt mici, mai ales la periferia marilor orașe. Da, acestea pot fi considerate lupte intense, dar în niciun caz nu sunt lupte majore”, afirmă Michael Kofman.

Eșecul Rusiei este determinat de faptul că încearcă să efectueze o invazie la scară largă, fără a avea însă bine stabilite operațiunile militare pe care ar trebui să se bazeze. Acest lucru se întâmplă deoarece Rusia a crezut că poate evita cea mai mare parte a luptei.

”Adevărul este însă că o mare parte a armatei ruse nu a intrat încă în acest război, multe dintre capacitățile Rusiei rămânând încă neutilizate. Nu vreau să minimizez rezistența și performanța în război a Ucrainei, dar văd multe persoane care se grăbesc să tragă concluzii mult prea devreme. În primele 4 zile, aviația tactică rusă, cu excepția unor aeronave Su-25, a stat în mare parte pe margine. La fel au majoritatea elicopterelor de luptă. Rusia are sute de elicoptere și avioane Su-25 desfășurate în zonă. Forțele aeriene ale Rusiei lipsesc din teatrul de război și sunt în mare parte nefolosite”, subliniază expertul.

Până acum, armata rusă a folosit rachete de croazieră/balistice pentru a distruge și suprima apărarea antiaeriană a Ucrainei și bazele aeriene. Cu toate acestea, rușii nu au folosit CAP-uri (ofensivă contra-aeriană) și abia în ultimele zile a fost văzut primul bombardier Su-34 care efectuează lovituri.

Adevărul este însă că o mare parte a armatei ruse nu a intrat încă în acest război. Nu vreau să minimizez rezistența și performanța în război a Ucrainei, dar văd multe persoane care se grăbesc să tragă concluzii mult prea devreme.

Cu excepția bombardamentelor din jurul Harkivului, utilizarea loviturilor grele de artilerie a fost limitată în comparație cu modul în care funcționează de obicei armata rusă.

“Din păcate, cred că asta se va schimba în curând. Armata rusă este mai întâi de toate o armată de artilerie și a folosit până acum doar o mică parte din ceea ce are la dispoziție. Cea mai mare parte a armatei ruse nu a intrat încă în luptă. În afara Harkivului, majoritatea Armatei 1 a tancurilor de gardă și a Armatei 20 stau pe loc. Au împins câteva batalioane la o distanță considerabilă de Sumî, dar cred că multe dintre forțele Rusiei sunt încă ‘pe tușă’”, estimează analistul militar.

Pierderile rusești sunt semnificative și au existat și soldați capturați. Totuși, Rusia a avansat de-a lungul unor axe. În general, ucrainenii postează dovezi ale succeselor lor în luptă, în vreme ce Rusia nu face acest lucru, fapt care distorsionează imaginea de ansamblu a războiului.

Unele operațiuni din acest război îmi amintesc de gafele militare clasice: Trimiterea rapidă pe front a forțelor aeriene de asalt, a parașutiștilor și a infanteriei navale, și lăsarea acestora ‘să își facă treaba’, deși nu este necesar, este riscant sau pur și simplu nu este un lucru practic.

”Nu voi comenta multitudinea de afirmații oficiale făcute în acest război până acum, cu excepția faptului că cred că Kievul face o treabă grozavă modelând percepțiile și mediul informațional. Acestea fiind spuse, oamenii ar trebui să abordeze cu scepticism afirmațiile făcute de reprezentanții țărilor implicate în război.

Cred că forțele ruse fac anumite greșeli, dar trebuie să realizăm și faptul că există lucruri neadevărate spuse despre armata rusă. Ei nu se luptă cu adevărat în modul în care se antrenează și se organizează pentru un război convențional major”, spune Michael Kofman.

Ce urmează? Conducerea politică a Rusiei încă nu recunoaște eșecul planului de a cuceri Kievul, dar vedem o deschidere tot mai mare pentru utilizarea artileriei, a loviturilor de precizie și a forțelor aeriene. Din păcate, nu cred că am văzut ce era mai rău, iar acest război ar putea deveni mult mai urât. Cred că în curând vom vedea o abordare diferită a Rusiei în acest război”, a concluzionat expertul militar Michael Kofman.

Sursa foto: Shutterstock / Maksim Safaniuk

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri