Ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, a susţinut că Europa are ''soluţii pentru a deveni independentă de gazul rusesc''. El a adăugat că doreşte să "accelereze" măsurile preconizate în acest sens pentru a putea să facă faţă "provocării" iernii viitoare, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Le Maire a confirmat că preţul gazelor pentru consumatorii din Franţa va fi blocat până la sfârşitul lui 2022. Ministrul s-a referit la o serie de soluţii europene pentru "şocul" produs pe piaţa gazelor de războiul din Ucraina şi la consecinţele acestuia asupra economiei Europei.

"Independenţa nu este deloc aceeaşi în toate statele europene; Franţa este dependentă în proporţie de 20% din aprovizionare de gazul rusesc, media europeană este de 40%, Germania este 55%, iar unele state sunt complet dependente (...), de exemplu Finlanda are 100% din gaz provenit din Rusia", a reamintit oficialul cu ocazia unei vizite la o instalaţie de producţie de hidrogen şi aer lichefiat din Normandia.

Le Maire a subliniat că este nevoie de "o soluţie colectivă europeană" a problemei. Dintre posibilităţile de acţiune, el a menţionat accelerarea stocării de gaze, începând de la vară, până la 90% din capacitatea de depozitare, pentru a face faţă iernii 2022-2023, deoarece "provocarea nu este acum".

"A doua posibilitate: achiziţiile grupate, în comun, pentru a crea un bloc şi a obţine tarife mai puţin ridicate. În al treilea rând, să încercăm să diversificăm aprovizionarea" de la alţi producători", a mai arătat ministrul.

A patra direcţie posibilă ar fi ameliorarea funcţionării terminalelor de gaz natural lichefiat. Le Maire a explicat că sunt şapte astfel de instalaţii în Spania, patru în Franţa şi "din păcate" niciuna în Germania. Cele existente ar putea fi aduse la randamente mai ridicate, a apreciat el, afirmând că a discutat despre asta cu liderii grupului Engie.

În fine, se mai poate recurge la soluţii alternative pe bază de biomasă şi biogaz, produse în Franţa, care ar permite eliminarea dependenţei de importurile de gaze din Rusia.

La ministerul economiei de la Paris este în curs o "revizuire" a consumatorilor de gaze, industriali sau nu. Le Maire a promis că va propune o serie de măsuri de susţinere pentru marii consumatori, cum ar fi producătorii de zahăr.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri