9 Martie 2022

Românii lăudați pentru mobilizarea în ajutorarea refugiaților în presa internațională



Jurnalistul Shaun Walker de la The Guardian a trecut granița dintre Ucraina și România, acuzând cele 6 ore petrecute în frig din cauza controalelor de la punctul de frontieră ucrainean, în timp ce s-a arătat surprins de modul în care a fost primit la noi în țară.

„Tocmai ce am plecat din Ucraina în România. Cozi lungi de peste 6 ore în ninsoare și vânt, din cauza controalelor de la punctele de frontieră din Ucraina. Pe partea românească: mâncare, băuturi calde, autobuze gratuite, sprijin, voluntari, cazare. Călătorii gratuit cu trenurile din România.

Un exemplu de civilizație și de abordare umană a problemei refugiaților”, a scris jurnalistul pe contul său de Twitter.

Până în prezent circa 300.000 de refugiați ucraineni ar fi trecut granița în România, deși numărul celor care au rămas pe teritoriul țării era evaluat undeva la circa 82.000 de persoane, potrivit celor mai recente estimări oficiale, cei mai mulți refugiați continuându-și drumul către alte țări din vestul Europei.

Organizația Salvați Copiii estimează că aproximativ 800.000 de copii se numără printre cele două milioane de oameni care au fugit din Ucraina după începutul invaziei Rusiei.

Potrivit reprezentanților organizației internaționale, mulți dintre ei fac călătoria singuri și ajung neînsoțiți.

Între timp, armata ucraineană a convenit miercuri cu Rusia la o încetare a focului de 12 ore pentru a permite civililor să evadeze prin coridoarele umanitare, potrivit vicepremierului ucrainean Irina Vereșciuk.



Citeste si