Preşedintele rus Vladimir Putin a susţinut că ţara sa îşi menţine exporturile energetice în pofida conflictului din Ucraina şi a sancţiunilor occidentale, afirmând totodată că nu Rusia se face vinovată de actualele scumpiri.

"Ne respectăm toate obligaţiile în materie de aprovizionări energetice", a subliniat Putin în timpul unei reuniuni guvernamentale, informează AFP şi TASS.

Putin a insistat că livrările energetice spre Europa au loc ca şi până acum şi că inclusiv "sistemul de transport al gazului al Ucrainei este alimentat în proporţie de 100%", această reţea de gazoducte fiind una dintre arterele gaziere cheie pentru aprovizionarea continentului european, în condiţiile în care 30% din gazul consumat în Europa provine din Rusia.

Potrivit lui Vladimir Putin, creşterea preţurilor la gaz şi la petrol pe pieţele mondiale nu are nimic de-a face cu Rusia, deşi aceste preţuri au atins niveluri record după ce forţele ruse au intrat în Ucraina.

"Preţurile cresc acolo (în Europa), însă aceasta nu este din vina noastră, acesta este rezultatul propriilor lor erori de calcul, nu pot pune greşeala lor pe seama noastră", a spus el.

De asemenea, Vladimir Putin a atenţionat cu privire la o creştere şi mai mare a preţurilor la îngrăşăminte, "dacă Rusiei vor continua să i se facă probleme". Rusia şi Belarus sunt unii dintre cei mai mari furnizori de îngrăşăminte minerale pe pieţele mondiale, a amintit Putin, dând asigurări că Rusia îşi va onora toate contractele pentru livrarea de îngrăşăminte către "ţările prietenoase".

În acelaşi context, preşedintele Putin şi-a exprimat convingerea că sancţiunile împotriva Rusiei ar fi fost oricum adoptate. "Nu mă îndoiesc niciun pic că aceste sancţiuni ar fi fost oricum introduse, după cum au fost introduse sancţiuni de-a lungul multor-multor ani", a spus el.

Vladimir Putin consideră că "sprijinul din partea cetăţenilor (ruşi) arată că Rusia procedează corect ajutând (regiunea separatistă) Donbas". Potrivit lui Putin, era de datoria Rusiei să-i ajute pe locuitorii din Donbas, "nu se putea proceda altfel, nu ne-au lăsat alte şanse pentru a rezolva această problemă". "Opt ani, opt ani extrem de lungi au fost nevoiţi aceşti oameni să trăiască în subsoluri. (...) Trăiesc cu şobolanii opt ani", a constatat Putin referitor la locuitorii din Donbas.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri