11 Martie 2022

Ruşii cărora le este ruşine de conflictul din Ucraina nu sunt adevăraţi, pretinde Kremlinul



Ruşii care spun că le este ruşine de "operaţiunea militară specială" declanşată de Kremlin în Ucraina nu sunt ruşi adevăraţi, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov.

"Unui rus adevărat nu îi este niciodată ruşine să fie rus", a spus Peskov, citat de Reuers, conform Agerpres, în cadrul unei conferinţe de presă.

Declarația a venit în contextul în care acesta a fost întrebat despre sloganul "Mi-e ruşine să fiu rus!" pe care unii cetăţeni ruşi îl scandează atât în interiorul Federaţiei Ruse, cât şi în afara ei.

"Dacă cineva spune astfel de lucruri înseamnă că nu este pur şi simplu rus şi nu avem nicio pretenţie faţă de o astfel de persoană. Nu este cu noi", a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de RIA Novosti.

Peskov a mai spus că sentimentele antiruseşti sunt periculos de ridicate în Occident şi a declarat că speră ca liderii occidentali să înceteze să mai alimenteze o astfel de rusofobie.

Deşi conform sondajelor comandate de autorităţi, majoritatea ruşilor susţin invazia Rusiei în Ucraina, sunt mulţi care denunţă "operaţiunea specială" a autorităţilor.

Grupul de monitorizare a protestelor OVD Info afirmă că 13.908 persoane au fost reţinute la manifestaţii împotriva războiului în Rusia de la declanşarea invaziei.



Citeste si