Anunțul liderului rus vine după trei runde de negocieri eșuate, în urma cărora inclusiv coridoarele de evacuare pentru civili au fost atacate.

"Vă voi informa (...) despre cum se derulează negocierile, care au loc de acum aproape în fiecare zi. Există unii paşi pozitivi", a declarat Putin în timpul unei întrevederi cu aliatul său belarus Aleksandr Lukaşenko, informează AFP, citată de Agerpres.

Trei runde de negocieri au avut loc în Belarus după intrarea în Ucraina a zeci de mii de soldaţi ruşi. Aceste runde au fost focalizate în special asupra creării de coridoare umanitare pentru civili.

Joi, miniştrii afacerilor externe rus şi ucrainean au avut o primă întrevedere de la declanşarea ofensivei ruse, însă nu a fost anunţat niciun progres în vederea încheierii unui armistiţiu.

Preşedintele rus a insistat de mai multe ori în aceste zile asupra faptului că luptele se vor opri atunci când Kievul şi Occidentul vor accepta cererile Moscovei, în special cea privind neutralitatea şi "demilitarizarea" Ucrainei, precum şi recunoaşterea suveranităţii ruse asupra Peninsulei Crimeea, anexată în 2014.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri