12 Martie 2022

Zelenski, reacție după răpirea primarului din Melitopol: Rusia acționează ca teroriștii ISIS



Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că l-a răpit pe primarul orașului Melitopol, Ivan Fedorov, asemănând-o cu acțiunile „teroriștilor ISIS”.

Ivan Fedorov, primarul orașului Melitopol a fost răpit vineri seară de către ruși, din centrul său de comandă din care se ocupa de problemele de aprovizionare. Volodimir Zelensky a catalogat răpirea ca fiind o acțiune similară cu cele ale teroriștilor, scrie dailypost.ng.

„Au trecut într-o nouă etapă de teroare, în care încearcă să lichideze fizic reprezentanții autorităților locale ale Ucrainei. Capturarea primarului Melitopolului este, așadar, o crimă, nu numai împotriva unei anumite persoane sau împotriva unei anumite comunități, ci e îndreptată împotriva Ucrainei. Este o crimă împotriva democrației în sine… Acțiunile invadatorilor ruși sunt considerate similare cu cele ale teroriștilor Statului Islamic”, a precizat Volodimir Zelenski.

Citește și: LIVE UPDATE | Război în Ucraina. Cele mai importante evenimente din ziua 17

Zelensky s-a adresat din nou națiunii sale

Volodimir Zelensky s-a adresat din nou națiunii sale, într-un discurs susținut sâmbătă, 12 martie. Șeful statului ucrainean spune că armata rusă a suferit cele mai mari pierderi din ultimele decenii, susținând că 31 de grupuri tactice de batalion rusesc sunt acum incapabile de luptă, relatează BBC.

Acum este momentul care ne cere tuturor să fim eficienți, inclusiv în chestiunile ce țin de rutina noastră de zi cu zi. Îndeplinește-ți treaba sută la sută, ajutând colegii, având grijă de cei dragi. Și, în același timp, dă tot ce este necesar pentru apărarea noastră, pentru propriii noștri apărători.
Acesta este un război civil.
Acesta este un război public.
Acesta este un război pentru independența noastră.

Volodimir Zelenski, președinte Ucraina

El cere eliberarea imediată a primarului din Melitopol, spunând că a discutat acest lucru cu liderii francezi și germani.

Totodată, liderul ucrainean a mai transmis că Ucraina lucrează cu Comisia Europeană pentru a-și accelera aderarea la UE.



Citeste si