Preşedintele rus Vladimir Putin a justificat invazia rusă în Ucraina, promiţând zecilor de mii de simpatizanţi ai săi adunaţi la un miting pe stadionul Lujniki din Moscova, care agitau drapelul naţional, că obiectivele Kremlinului vor fi atinse în Ucraina, relatează agențiile de presă internaționale, citate de Agerpres.

"Ştim ce trebuie să facem, cum să facem şi cu ce preţ. Şi ne vom îndeplini absolut toate planurile", a spus Putin la mitingul de pe stadionul Lujniki, cu ocazia împlinirii a opt ani de la anexarea oficială a peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova.

El a spus că soldaţii ruşi care luptă în ceea ce Kremlinul numeşte "operaţiune militară specială" în Ucraina au ilustrat unitatea Rusiei.

"Umăr la umăr, se ajută unul pe altul, se sprijină unul pe altul şi când este nevoie se apără de gloanţe cu trupurile lor ca fraţii. O astfel de unitate nu am mai avut-o de mult timp", a spus el.

Preşedintele rus a dispărut brusc de pe ecrane în mijlocul discursului său, Kremlinul explicând incidentul printr-o defecţiune tehnică, potrivit AFP şi TASS.

Putin era pe punctul să laude eroismul soldaţilor ruşi desfăşuraţi în Ucraina, în faţa a zeci de mii de persoane pe stadion, când, brusc, postul public de televiziune Rossia-24 a început să arate momente de la acelaşi eveniment, discursuri oficiale şi cântece cunoscute.

Retail jobs

Cincisprezece minute mai târziu, televiziunea a reluat difuzarea înregistrată a discursului preşedintelui rus.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor de presă ruse că emisia în direct a fost întreruptă din cauza unei "defecţiuni tehnice la un server".

În discurs, Putin a evidenţiat unitatea poporului rus faţă de "operaţiunea militară specială" din Ucraina, care a fost condamnată în unanimitate de comunitatea internaţională şi care a provocat peste trei milioane de refugiaţi din 24 februarie până în prezent, potrivit EFE.

Putin spune că operaţiunea din Ucraina a fost necesară pentru că SUA se foloseau de aceasta pentru a ameninţa Rusia, iar Rusia a trebuit să apere vorbitorii de limba rusă din Ucraina de un presupus "genocid".

"Salvarea oamenilor de suferinţă şi genocid este principalul motiv, motivul şi scopul operaţiunii pe care am lansat-o în Donbas şi în Ucraina", a spus Putin, citat de TASS, în faţa a 200.000 de simpatizanţi adunaţi pe stadion, potrivit autorităţilor.

Citeste si:
Parcul Tolbuhin îşi schimbă denumirea în Grădina Mătăsari
Influența rusească nefastă,...

Ucraina susţine că luptă pentru existenţa sa ca stat şi că acuzaţiile de "genocid" ale preşedintelui rus Putin sunt "absurde". Occidentul declară că afirmaţiile că ar dori să destrame Rusia sunt ficţiune.

Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina la 24 februarie cu scopul de a distruge capacităţile militare ale vecinului sau din sud şi de a elimina pe cei pe care îi numeşte "naţionalişti periculoşi".

Forţele ucrainene au demonstrat o rezistenţă puternică şi Occidentul a impus sancţiuni drastice Rusiei într-un efort de a o constrânge să-şi retragă trupele.

"Pentru o lume fără nazism!", "Pentru preşedinte!" şi "Pentru Rusia!", se putea citi pe pancartele care au împânzit scena evenimentului, ce a cuprins mai multe concerte ale unor cântăreţi populari apropiaţi Kremlinului.

Citeste si:
Numărul personalului militar american desfășurat în România va...
Numărul personalului militar...

Zeci de mii de persoane care nu au putut să intre pe stadion au urmărit concertele din vecinătatea Lujniki, care are o capacitate de peste 80.000 de spectatori.

"Mulţumim băieţilor care cu arma în mână apără cetăţenii ruşi în Donbas", a spus Serghei Sobianin, primarul Moscovei.

Sobianin, unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai Kremlinului, a lansat un apel la strângerea rândurilor în jurul preşedintelui Vladimir Putin, care a anunţat începerea "operaţiunii militare" împotriva Ucrainei în 24 februarie.

"Jumătate din lume s-a unit împotriva noastră, dar Rusia este o ţară puternică. Puternică prin cetăţenii săi, prin patrioţii săi", a spus el.

Unii dintre prezentatori, cântăreţi şi participanţi au purtat panglica Sfântul Gheorghe - un simbol militar rusesc - în forma literei Z, devenit un simbol al intervenţiei militare în Ucraina.

Citeste si:
România va redeschide o linie de cale ferată cu ecartament sovietic
România va redeschide o linie...

Ruşii poarta de obicei panglica Sfântul Gheorghe la 9 mai, ziua victoriei asupra Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri