21 Martie 2022

Care ar putea fi ”planul B” al lui Putin privind Ucraina



După 25 de zile de război cu Ucraina în care nu au fost atinse obiectivele planificate, Rusia ar putea trece la ”planul B”.

Rusia nu mai speră să îl înlăture pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski și să preia controlul asupra țării după cucerirea capitalei Kiev, afirmă un înalt oficial american citat de Wall Street Journal. Kremlinul ar urma să treacă la ”planul B” care, potrivit evaluărilor făcute la Washington, ar consta în a forța Ucraina să accepte pretențiile teritoriale rusești privind regiunile din estul și sudul țării.

Citește și: Profesor Harvard, despre Zelenski: Am studiat leadership toată viața, dar nu am mai văzut așa ceva

Practic, Rusia ar urmări să își creeze un cordon spre Crimeea și să își extindă controlul asupra regiunii Donbas. Un alt obiectiv ar fi acela de a forța Ucraina să devină neutră și să renunțe la orice negocieri de aderare la NATO sau la Uniunea Europeană.

Dacă Kievul va respinge aceste cereri, oficialii americanii estimează că forțele rusești vor încerca să mențină controlul asupra teritoriilor deja cucerite și, pe cât posibil, să avanseze, punând presiune constant asupra Ucrainei pentru a își impune condițiile de pace.

Oficialii de la Casa Albă consultați de Wall Street Journal nu afirmă însă și că această strategie ar putea avea succes. Unii vorbesc doar de o schimbare a tacticii lui Putin - după ce rușilor nu le-a reușit planul inițital al unui atac rapid, care să decapiteze Ucraina, s-ar putea trece la un război de uzură.

O altă variantă, avansată de Thomas L. Friedman, expertul în politică externă al New York Times, premiat de 3 ori cu Pulitzer, este aceea în care Putin ar intenționa să creeze o uriașă criză umanitară, trimițând milioane de refugiați spre Europa Centrală și de Vest, astfel încât statele care acum îl sprijină pe Zelenski să înceapă să facă presiuni asupra acestuia pentru a-l face să accepte orice acord care ar pune capăt războiului, indiferent de prețul plătit de Ucraina.

Citește și: NATO vs. Rusia: care sunt cele mai bune arme ale celor două puteri militare

Ulterior, Occidentul va relua relațiile cu Putin, deoarece este prea dependent de petrolul, gazele și produsele agricole rusești, scrie Friedman. Acesta avertizează însă că, în cazul unui eșec, Putin ar putea avea și un ”plan C”, constând dintr-un atac asupra unei țări NATO care ajută Ucraina, cel mai probabil Polonia. Un asemenea atac ar pune la încercare angajamentul statelor din Alianță de a se implica într-un Al Treilea Război Mondial, dezbinând practic NATO.



Citeste si