Acesta ar fi al 13-lea test cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord în 2022, o frecvenţă fără precedent.

Proiectilul lansat joi de Coreea de Nord, suspectat de autorităţile japoneze ca fiind o rachetă balistică intercontinentală (ICBM), a căzut în zona economică exclusivă maritimă a Japoniei, a anunţat Ministerul Apărării de la Tokyo, transmite AFP, citat de Agerpres.

'Analizele noastră arată că racheta balistică a zburat timp de 71 minute şi a căzut la ora 15.44 (06.44 GMT) în zona economică exclusivă, în Marea Japoniei, la circa 150 km vest de peninsula Oshima', de pe insula nordică Hokkaido, a declarat numărul doi din Ministerul Apărării, Makoto Oniki, potrivit căruia ar putea fi vorba despre o rachetă balistică intercontinentală.

'Având în vedere că racheta balistică a zburat de această dată la o altitudine de peste 6.000 km, ceea ce este mult mai sus decât (racheta) ICBM Hwasong-15 care a fost lansată în noiembrie 2017, noi credem că aceasta de astăzi este o nouă ICBM', a adăugat el.

Oniki a mai spus că Ministerul Apărării nu a primit nicio informaţie despre eventuale pagube cauzate unor nave sau avioane în zonă. El a calificat însă acest tir drept o 'ameninţare serioasă' pentru securitatea Japoniei.

'În momentul în care lumea se confruntă cu invadarea Ucrainei de către Rusia, Coreea de Nord îşi continuă tirurile care agravează unilateral provocările împotriva comunităţii internaţionale, ceea ce este absolut impardonabil', a declarat responsabilul japonez.

Armata sud-coreeană a anunţat joi că a efectuat mai multe tiruri cu rachete ca răspuns la testul cu rachetă balistică intercontinentală întreprins în aceeaşi zi de Coreea de Nord.
'Ca răspuns la lansarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de către Coreea de Nord, armatele noastre au tras în comun rachete de la sol, de pe mare şi din aer', începând de la ora 16:25 (07:25 GMT), în Marea Japoniei, a transmis Statul Major interarme într-un comunicat.

Lansarea de joi ar fi cel puţin al 13-lea test cu rachetă balistică efectuat de Coreea de Nord în acest an, o frecvenţă fără precedent care a atras condamnare din partea Statelor Unite, Coreei de Sud şi Japoniei.

Potrivit armatei sud-coreene, Phenianul a lansat săptămâna trecută o rachetă balistică, dar testul a fost un eşec. Analiştii au avansat ideea că proiectilul a fost o rachetă balistică intercontinentală Hwasong-17, supranumită 'racheta monstru'.

Conform armatei sud-coreene, Coreea de Nord a efectuat duminică mai multe tiruri cu lansatoare multiple de rachete. SUA şi Coreea de Sud au avertizat că Phenianul ar putea pregăti lansarea unei rachete balistice intercontinentale pentru prima dată din 2017, cu încălcarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Coreea de Nord va sărbători la 15 aprilie 100 de ani de la naşterea lui Kim Ir Sen, fondatorul regimului. Mulţi experţi se aşteaptă la o lansare de rachetă cu această ocazie.

Sursa foto: Rodong Sinmun

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri