4 Aprilie 2022

Rusia impune restricții de acordare a vizelor pentru cetățenii ”țărilor neprietenoase”



Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret ce restrânge acordarea de vize pentru cetăţenii statelor ''neprietenoase'' faţă de Rusia, incluzând aici statele Uniunii Europene, care au impus Moscovei sancţiuni după agresiunea acesteia asupra Ucrainei.

Conform decretului, deja intrat în vigoare, este suspendat regimul simplificat de acordare a vizelor pentru Rusia, convenit cu Uniunea Europeană în mai 2006, scrie Agerpres.ro.

Concret, decretul semnat de Putin afectează delegaţiile oficiale şi ziariştii, întrucât va fi restrânsă emiterea de vize multiple valabile un an pentru delegaţiile oficiale şi ziarişti, precum şi vizele multiple valabile cinci ani pentru membrii guvernelor naţionale şi regionale, parlamentelor şi tribunalelor.

Prin acelaşi decret se dispune Ministerului de Externe rus şi altor organisme să decidă asupra unor restricţii personale de intrare în Rusia pentru ''cetăţenii străini şi persoanele apatride care comit acţiuni neprietenoase împotriva Rusiei, cetăţenilor săi sau entităţilor sale legale''.

Guvernul rus a adoptat pe 8 martie o listă cu ţări ''neprietenoase'', în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia acesteia împotriva Ucrainei. Pe listă se regăsesc SUA, Canada, ţările UE, Marea Britanie şi alte ţări europene nemembre ale UE şi din Asia de Sud şi Sud-Est care s-au raliat sancţiunilor.



Citeste si