8 Aprilie 2022

Rusia și-a retras complet armata din nordul Ucrainei



Forțele ruse s-au retras complet din nordul Ucrainei în Belarus și Rusia, au anunțat serviciile de informații militare britanice.

Cel puțin o parte din aceste trupe vor fi transferate în Ucraina de Est pentru a lupta în Donbas, a anunțat Ministerul Apărării din Marea Britanie pe Twitter. Forțele vor avea nevoie de reaprovizionare înainte de a fi desfășurate mai la est, iar orice revenire în masă în nord ar putea dura cel puțin o săptămână, a adăugat ministerul.

Ministerul a declarat că bombardamentele rusești asupra orașelor din est și sud continuă, iar forțele ruse au avansat mai la sud de orașul Izium, care rămâne sub controlul lor.

Ţările membre ale G7 (principalele state industrializate ale lumii) au anunţat săptămâna aceasta noi sancţiuni economice împotriva Rusiei, printre care interzicerea oricăror noi investiţii în sectoare esenţiale, ca reacţie la ''continuarea escaladării războiului'' în Ucraina.

'Interzicem noi investiţii în industrii cheie ale economiei ruse, inclusiv în energie'', indică ţările membre G7 într-un comunicat, care anunţă şi ''sancţiuni suplimentare contra sectorului apărării rus'' şi împotriva ''elitelor şi apropiaţilor lor'' care susţin războiul decis de preşedintele rus Vladimir Putin contra Ucrainei



Citeste si