Regulamentul privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii a fost prelungit și a devenit oficial, după ce a fost aprobat de Consiliul European la începutul lunii aprilie.

Este vorba de regulamentul care a intrat în vigoare în 2017 și de care beneficiază și românii, neplătind costuri suplimentare de roaming pentru apelurile, mesajele sau traficul de date în UE. Consiliul European a aprobat la începutul lunii aprilie prelungirea acestui regulament până în 2032, deoarece altfel el expira la 30 iunie anul acesta.

Potrivit noului regulament, vom putea efectua apeluri, trimite mesaje și utiliza date mobile pe teritoriul UE fără costuri suplimentare și la același nivel de calitate ca în România. De asemenea, operatorii vor trebui să furnizeze informații clare referitoare la situația în care ni s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming (de pildă, pe un vas sau în avion).

Politica utilizării rezonabile, care are ca scop prevenirea roamingului permanent, va continua. Comisia ar putea sugera însă modificări ale acesteia după o analiză aprofundată a pieţei şi o evaluare a impactului.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri