Dacă Rusia ar fi desemnată stat sponsor al terorismului de către administrația americană, această țară ar intra automat în compania nefastă a unor țări precum Iran, Siria, Cuba și Coreea de Nord.

Departamentul de Stat american nu exclude posibilitatea de a desemna Rusia drept stat sponsor al terorismului, transmite publicația Kiev Post. Acest lucru ar presupune inclusiv impunerea de noi sancțiuni și restricții suplimentare.

"Ne uităm cu atenție la fapte. Ne uităm de asemenea cu mare atenție la ceea ce spune legea. Vom aplica această măsură dacă vom considera că este eficientă și potrivită", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american Ned Price, conform unei surse a publicației Ukrinform.

Statutul de stat sponsor al terorismului este acordat de Departamentul de Stat al SUA acelor țări care, prin actele lor, au sprijinit în mod repetat acte internaționale de terorism.

Informația vine în contextul în care Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut recent preşedintelui american Joe Biden ca SUA să desemneze Rusia „stat sponsor al terorismului”.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri