Patriarhul Kiril, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a pledat pentru pace şi depăşirea conflictelor, într-un mesaj transmis cu ocazia Paştelui Ortodox. Aceasta, deși este un susținător al invaziei declanșate de Vladimir Putin în Ucraina.

„Azi, când lumea este dezbinată de conflicte şi contradicţii, când ura, frica şi ostilitatea şi-au făcut sălaş în inimile multor persoane, este important să nu uităm de credinţa creştină şi de a ne arăta iubirea faţă de semenii noştri, singura care poate vindeca rănile provocate de rău şi de falsitate”, se arată în mesajul citat de Agerpres.

Patriarhul Kiril a făcut totodată apel la menţinerea „unităţii între creştinii ortodocşi” şi la rugăciune pentru „triumful unei păci durabile”.

„Fie ca rănile şi dezbinările să fie alinate de harul divin”, a spus el.

Biserica Ortodoxă Rusă a sprijinit „operaţiunea militară specială” rusă din Ucraina, ceea ce a fost - potrivit experţilor - unul dintre motivele suspendării întâlnirii dintre patriarhul Kiril şi papa Francisc, ce urma să aibă loc în iunie la Ierusalim.

Întrebat despre motivul pentru care nu a mers în Ucraina, în semn de sprijin faţă de această ţară, papa Francisc a spus că în condiţiile actuale „nu poate face nimic care să pună în pericol obiective majore, precum posiblitatea de a se obţine o încetare a focului sau cel puţin deschiderea unui coridor umanitar”.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri