25 Aprilie 2022

Mariupol: Rusia anunţă încetarea ostilităţilor pentru a lăsa civilii să plece din Azovstal



Ministerul Apărării rus a anunţat că trupele sale vor opri ostilităţile pentru a permite civililor ascunşi împreună cu combatanţi ucraineni să părăsească complexul metalurgic asediat Azovstal din Mariupol, oraş-port din sud-estul Ucrainei, începând de la 14.00 ora Moscovei (11.00 GMT), informează Reuters şi France Presse.

Ministerul a precizat într-un comunicat că fiecare civil blocat în combinat va putea pleca în orice direcţie doreşte.

Șeful Pentagonului Lloyd Austin a afirmat că Ucraina ar putea câştiga războiul, adoptând un ton hotărât ofensiv a doua zi după prima vizită la Kiev a unor lideri americani de la declanşarea invaziei ruse, relatează France Presse.

"Ei pot câştiga dacă au echipamentul potrivit, sprijinul potrivit", a declarat el după această deplasare în timpul căreia s-a întâlnit cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, însoţit de secretarul de stat Antony Blinken, conform Agerpres.ro.

"Primul lucru pentru a câştiga este să crezi că poţi câştiga. Şi ei sunt convinşi că pot câştiga", le-a spus secretarul american al apărării unor jurnalişti despre ucraineni.

Din motive de securitate, această vizită la Kiev a fost învăluită în strictă confidenţialitate, confirmată de Washington doar după ieşirea lui Lloyd Austin şi Antony Blinken de pe teritoriul ucrainean.

Secretul a fost însă dezvăluit de însuşi preşedintele Zelenski sâmbătă, apoi de responsabili ucraineni care duminică au confirmat prezenţa celor doi miniştri americani.

Antony Blinken şi Lloyd Austin au discutat cu presa doar luni dimineaţă după o lungă călătorie cu trenul între capitala Ucrainei şi Polonia.

În faţa interlocutorilor lor, cei doi oficiali au anunţat revenirea treptată a unei prezenţe diplomatice americane în Ucraina şi ajutor militar suplimentar.

Statele Unite tocmai au intensificat livrarea de echipamente militare către Ucraina. Acum îi furnizează arme grele, pentru a rezista ofensivei ruse în partea de est a ţării.

"Vrem să vedem Rusia slăbită într-o asemenea măsură încât să nu poată face aceleaşi lucruri ca invazia Ucrainei", a mai spus şeful Pentagonului.

"Ea şi-a pierdut deja multe capacităţi militare şi o mulţime de trupe, să fim sinceri, şi nu am dori ca ea să poată reînnoi rapid acele capacităţi", a adăugat el.

Antony Blinken a mai indicat că preşedintele american Joe Biden va numi o nouă ambasadoare a SUA în Ucraina în zilele următoare. Este vorba despre Bridget Brink, actuala ambasadoare în Slovacia



Citeste si