26 Aprilie 2022

Măcar în cer, dacă nu pe pământ: telescopul spațial Hubble a dezvăluit două galaxii în proces de fuziune, numite Aripa de înger



Telescopul spațial Hubble a dezvăluit imaginea a două galaxii întrepătrunse în sistemul stelar VV-689, acestea fiind denumite, datorită imaginii sugestive, Aripa de înger, conform NASA.

Spre deosebire de procesele de aliniere ale altor galaxii, care par să se suprapună numai atunci când sunt observate din unghiul cel mai favorabil de pe Pământ, cele două galaxii din sistemul VV-689 se află chiar în proces de coliziune.

Procesul de fuziune a lăsat cele două galaxii în poziții aproape simetrice, dând impresia unui uriașe perechi de aripi galactice.

MIjloacele de observare NASA nu sunt însă la cel mai recent succes de acest fel. Recent, naveta Juno a agenției spațiale a surprins, în traseul său pe lângă gigantul planetar Jupiter, umbra lunii Ganymede proiectată asupra uriașului corp planetar.

Tot telescopul spațial Hubble se află de asemenea la baza unei alte descoperiri recente importante, mai precis o așa-numită "verigă lipsă" între stelele universului foarte tânăr și primele găuri negre super-masive.



Citeste si