Comisia Europeană calculează că UE va trebui să investească în plus 195 miliarde de euro până în 2027 pentru a accelera deconectarea de combustibilii fosili din Rusia, în principal prin dezvoltarea regenerabilelor, o mai mare eficienţă energetică şi dezvoltarea sustenabilă a hidrogenului.

"Analiza ia în calcul toate importurile de combustibili fosili din Rusia, gazele naturale fiind cel mai dificil de eliminat", semnalează Comisia în draftul planului "Repower EU", pe care îl va prezenta săptămâna viitoare, scrie Agerpres.ro.

Documentul, prezentat de portalul francez Contexte şi la care a avut acces EFE, estimează că UE poate economisi anual 80 de miliarde de euro în ceea ce priveşte importurile de gaze, 12 miliarde euro din cele de petrol şi 1,7 miliarde euro din cărbune.

Separarea de produsele energetice din Rusia va necesita dezvoltarea "la scară largă" a regenerabilelor, creşterea importurilor de gaze naturale lichefiate, stabilirea de achiziţii comune, dezvoltarea industriei hidrogenului, precum şi reducerea consumului de hidrocarburi la transport, industrie şi clădiri.

Va fi necesar, adaugă, CE, să fie majorată capacitatea industrială şi investiţiile "în tehnologii cheie, precum cea solară şi eoliană, pompele de căldură şi electrolizoarele".

Comisia estimează, de asemenea, că vor trebui investite circa 29 miliarde euro în plus pentru ca reţeaua electrică să poată absorbi creşterea generării şi a consumului.

"O reţea energetică a UE cu adevărat interconectată va garanta securitatea energetică pentru toţi", se adaugă în draftul documentului principal al Planului "Repower EU", care urmăreşte accelerarea tranziţiei Uniunii Europene spre o economiei fără cărbune şi fără combustibili importaţi din Rusia, ţară pe care Uniunea Europeană a sancţionat-o după invazia din Ucraina, începută în februarie.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri