Ucraina a denunţat instaurarea unei proceduri speciale de către Moscova care simplifică acordarea de paşapoarte ruseşti ucrainenilor din regiunile ocupate de trupele ruse, calificând aceasta drept o "încălcare flagrantă" a integrităţii sale teritoriale.

"Acordarea forţată de paşapoarte ucrainenilor din Herson şi Zaporojie este o nouă dovadă a obiectivului criminal al războiului Rusiei împotriva Ucrainei", a declarat Ministerul de Externe ucrainean într-un comunicat.

Prin această decizie a preşedintelui rus, Moscova urmăreşte, potrivit MAE ucrainean, "confiscarea teritoriilor ucrainene pentru ocuparea lor şi integrarea lor în domeniul juridic, politic şi economic" al Federaţiei Ruse, scrie Agerpres.ro.

Regiunea Herson a fost cucerită integral de armata rusă după lansarea invaziei ruse în 24 februarie, în timp ce cea din Zaporojie este doar parţial controlată de Moscova.

Rezidenţii din aceste teritorii ocupate sunt vizaţi de "procedura simplificată" instituită de preşedintele rus Vladimir Putin printr-un decret.

Ministerul ucrainean de Externe a apreciat că această măsură "deschide calea obligării locuitorilor din teritoriile ocupate temporar de armata rusă să obţină cetăţenia rusă".

Retail jobs

Kievul denunță inițiativa rusească

Kievul a estimat că o astfel de măsură reprezintă o "încălcare flagrantă a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei" şi a "normelor şi principiilor dreptului internaţional".

"Decretul prezidenţial rus este nul din punct de vedere juridic şi nu va avea consecinţe" asupra "apartenenţei locuitorilor din teritoriile temporar ocupate de Rusia la cetăţenia ucraineană", potrivit MAE de la Kiev.

Decretul lui Putin extinde decizia pe baza căreia paşapoarte ruseşti au fost distribuite locuitorilor din regiunile Doneţk şi Lugansk, ocupate de ruşi, în regiunile Zaporojie şi Herson. Documentul intră în vigoare de la data semnării lui, adică din 25 mai, potrivit media ucrainene.

Până în iunie 2021, peste 630.000 de persoane din regiunile Lugansk şi Doneţk, aflate sub controlul miliţiilor separatiste dirijate de Moscova, primiseră paşapoarte ruseşti, potrivit autorităţilor ucrainene. De altfel, cu câteva zile înaintea declanşării războiului împotriva Ucrainei, Rusia recunoscuse independenţa aşa-ziselor 'republici populare' Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.

Citeste si:
Programul la pașapoarte se prelungește
Programul la pașapoarte se...

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri