Mariah Carey a fost dată în judecată pentru 20 de milioane de dolari americani fiind acuzată de o presupusă încălcare a drepturilor de autor pentru hitul ei "All I Want For Christmas is You".

Numele cântăreţei şi cel al colaboratorului ei Walter Afansieff sunt menţionate în procesul intentat de compozitorul Andy Stone, scrie Agerpres.ro.

Melodia a fost lansată de Carey în 1994, fiind inclusă pe albumul "Merry Christmas", şi a ajuns unul dintre cele mai populare hituri festive.

În documentele juridice depuse la tribunalul Eastern District din Louisiana, Stone susţine că a colaborat la compunerea cântecului în 1989 şi nu şi-a dat niciodată permisiunea ca acesta să fie folosit.

Documentele, obţinute de agenţia PA Media, precizează că Mariah Carey şi colaboratorii săi "s-au implicat în mod conştient, voit şi intenţionat într-o campanie" de încălcare a drepturilor de autor care i s-ar fi cuvenit lui Stone pentru acest cântec.

În documente se adaugă faptul că inculpaţii au săvârşit, de asemenea, "acţiuni de îmbogăţire fără justă cauză prin însuşirea neautorizată a muncii reclamantului şi a bunăvoinţei asociate acesteia".

Stone solicită despăgubiri de 20 de milioane de dolari.

"Merry Christmas" a fost lansat de Columbia Records la data de 1 noiembrie 1994 şi a devenit cel mai bine vândut album de Crăciun din Statele Unite din toate timpurile. Până în prezent au fost vândute peste 15 milioane de exemplare în întreaga lume.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri