Autorităţile bulgare îl caută pe pilotul misterios care a traversat fără autorizaţie cu un avion de mici dimensiuni spaţiul aerian al câtorva ţări est-europene, punând în alertă forţele aeriene, înainte de a abandona aparatul şi a dispărea fără urmă, transmite AFP.

Avionul bimotor Beechcraft de două locuri pare să fi plecat din Lituania, după care a survolat Polonia şi Slovacia, a indicat ministrul de interne bulgar, Boiko Racikov, conform Agerpres.ro.

Aparatul a aterizat apoi în Ungaria, după care a traversat pentru scurt timp Serbia şi România şi a intrat în Bulgaria miercuri, la ora 19.07 (16.09 GMT), a detaliat Ministerul Apărării.

Avionul nu avea plan de zbor, transponderele erau dezactivate, iar pilotul nu răspundea la mesajele audio şi semnalele vizuale. Aeronava suspectă a fost escortată mai întîi de avioane de luptă ungare, iar în România de avioane F-16 române şi americane de la baza aeriană Feteşti.

Alertate la rândul lor, forţele aeriene bulgare nu au escortat aparatul, considerând că 'nu a reprezentat în niciun moment o ameninţare', a explicat pentru presă ministrul apărării, Dragomir Zakov. De altfel, condiţiile meteo erau foarte nefavorabile.

Avionul, cu o vechime de 60 ani, a fost găsit în cele din urmă, acoperit cu o prelată şi cu motorul cald încă, dar fără urmă de echipaj, pe pista unui aeroport privat din nord-estul Bulgariei, în apropiere de Marea Neagră.

Parchetul bulgar a deschis joi o anchetă în acest caz.

Sursa foto: ENEVXX / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri