Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în cadrul Summitului B9 că a avut loc un schimb de opinii "de substanţă" între liderii participanţi cu privire la evoluţiile recente de securitate, dar şi despre răspunsul aliat la acestea, relatează Agepres.

"Am avut astăzi un schimb de opinii de substanţă cu privire la evoluţiile recente de securitate, dar şi privind răspunsul aliat la acestea, mai ales în pregătirea deciziilor de la Summitul NATO de la Madrid. Dialogul de astăzi a evidenţiat, o dată în plus, angajamentul nostru ferm de a contribui activ la realizarea obiectivelor NATO.

Am subliniat şi în acest context necesitatea ca viitorul concept strategic al NATO să reflecte cât mai adecvat şi realist noi parametri de securitate, să acorde prioritate apărării colective, să definească Rusia ca ameninţare şi să consolideze Alianţa pe toate palierele pentru a face faţă tuturor provocărilor din prezent şi din viitor.

Apărarea colectivă este şi trebuie să rămână sarcina fundamentală, prioritară a NATO. Legătura transatlantică şi articolul 5 al tratatului de la Washington fac din NATO cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie", a arătat preşedintele, în cadrul declaraţii de presă.

La rândul său, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că ţările participante îşi doresc "o prezenţă avansată mai puternică a NATO" în regiune, care să fie o "apărare avansată".

"Suntem în prima linie a frontului (...), ochii NATO sunt asupra noastră", a spus el.

Andrzej Duda s-a referit la concluziile Summitului de la Bucureşti.

"Vrem să ne asigurăm că există o prezenţă avansată mai puternică a NATO", a punctat preşedintele Poloniei, adăugând că îşi doreşte în acest sens o "apărare avansată", nu doar o "prezenţă avansată", astfel grupurile de luptă să fie ridicate la rang de brigadă. Preşedintele Poloniei a explicat că o brigadă cuprinde minim 3.000 de militari.

Sursa foto: Captura video - Administrația Prezidențială / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri