16 Iunie 2022

Președintele Iohannis, cancelarul german, președintele Franței și premierul Italiei au ajuns la Kiev



Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Gara din Kiev, a informat Administraţia Prezidenţială, transmite Agerpres. Acesta este însoțit de cancelarul german, Olaf Scholz, președintele Franței, Emanuel Macron și de premierul Italiei, Mario Draghi.

"Astăzi, la Kiev, alături de colegii mei europeni, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic şi solidaritatea deplină cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi poporul ucrainean. Această agresiune ilegală a Rusiei trebuie să înceteze!", a scris Iohannis pe Facebook.

Şeful statului a postat şi fotografii în care apare în gara din Kiev.

Liderii vor avea convorbiri cu delegația ucraineană, urmate de o conferinţă de presă.



Citeste si