19 Iunie 2022

Tehnologie de transmitere pe Pământ a energiei solare captată din spațiu, testată de cercetători din China



Cercetătorii chinezi au testat cu succes un model de sistem tehnologic ce ar putea permite în viitor transmiterea wireless a energiei solare din spaţiul cosmic pe Pământ, informează agenţia Petra.

Un model de centrală electrică de la Universitatea Xidian, situată în provincia chineză Shaanxi, captează energie solară de la mare distanţă de sol, o transformă în fascicule de microunde şi o transmite prin aer către o staţie de recepţie aflată la sol, unde poate fi convertită în electricitate, conform Agerpres.ro.

În timp ce modelul actual permite trimiterea energiei de la doar 55 de metri distanţă de sol, cercetătorii speră că această tehnologie va putea fi extinsă pentru a furniza energie de la panouri solare amplasate pe orbita Pământului.

Universitatea a precizat, într-un comunicat de presă, că echipa de cercetare din spatele modelului a efectuat recent teste în faţa unui grup de experţi externi, care au verificat succesul sistemului la 5 iunie.



Citeste si