Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, 'condamnă fără echivoc' atacul cu rachete semnalat împotriva portului ucrainean Odesa, port crucial pentru punerea în aplicare a acordului semnat în ajun la Istanbul vizând reluarea exporturilor de cereale blocate de război, transmit AFP şi Reuters.

'Secretarul general condamnă fără echivoc loviturile semnalate astăzi în portul ucrainean Odesa', a afirmat purtătorul de cuvânt Farhan Haq într-un comunicat, conform Agerpres.ro.

'Deplina implementare (a acordului) de către Federaţia Rusă, Ucraina şi Turcia este imperativă', se mai spune în comunicat.

'De aceste produse este nevoie disperată pentru a răspunde crizei alimentare globale şi a uşura suferinţa a milioane de oameni în nevoie pe glob', adaugă textul menţionat.

'Inamicul a atacat portul comercial Odesa cu rachete de croazieră Kalibr. Două rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană, două au lovit infrastructura portului', a anunţat sâmbătă Comandamentul Operaţional Sud pe reţeaua Telegram, la o zi după ce Ucraina şi Rusia au semnat la Istanbul două acorduri separate cu Turcia şi ONU privind exportul de cereale ucrainene şi de produse agricole prin Marea Neagră.

Acest acord, aprig negociat din aprilie la iniţiativa lui Antonio Guterres, va uşura situaţia ţărilor dependente de pieţele rusă şi ucraineană, care reprezintă împreună 30% din piaţa mondială de cereale.

În termenii acestui acord, 'culoare securizate' vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră, pe care 'cele două părţi s-au angajat să nu le atace', a precizat un responsabil al ONU sub acoperirea anonimatului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri