Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău a solicitat din nou Rusiei să își retragă forțele militare și munițiile de pe teritoriul Republicii Moldova, transmite publicația Infoprut.

MAEIE de la Chișinău a transmis un mesaj prin intermediul căruia a amintit că se împlinesc 30 de ani de la lansarea operațiunii de menținere a păcii, agreate în conformitate cu Acordul cu privire la principiile soluționării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, încheiat la 21 iulie 1992, prin care a fost oprită faza militară a conflictului transnistrean.

„Autoritățile Republicii Moldova constată că operațiunea de menținere a păcii și-a adus contribuția directă la aplicarea regimului de încetare a focului și menținerea stabilității în zona conflictului”, se arată într-un comentariu al diplomației de la Chișinău

Totodată, sursa citată a constatat cu regret faptul că alte obiective importante fixate în Acordul menționat au rămas timp de trei decenii neaplicate.

„Această operațiune nu a reușit să asigure demilitarizarea completă a Zonei de Securitate şi eliminarea tuturor impedimentelor din calea circulației libere a persoanelor, bunurilor şi serviciilor între cele două maluri ale Nistrului, după cum este prevăzut în Acordul moldo-rus din 1992. Pe parcursul anilor au devenit evidente și alte deficiențe precum blocaje în activitatea operațiunii, reacții întârziate la incidente din Zona de Securitate, implicarea în activitatea operațiunii a așa-numitului Grup Operativ de Trupe Ruse, staționat pe teritoriul statului fără acordul autorităților Republicii Moldova ș.a. Toți acești factori stau la baza apelurilor Republicii Moldova la transformarea operațiunii curente pe Nistru într-o misiune multinațională civilă cu mandat internațional”.

Sursa foto: Shutterstock / Doibani

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri