Mii de soldaţi indonezieni, americani şi din state aliate ale SUA în estul şi sud-estul Asiei, respectiv Australia, Singapore şi Japonia, au efectuat vineri trageri cu muniţie reală în cadrul unui exerciţiu militar anual, ce are loc acum în contextul "acţiunilor destabilizatoare" desfăşurate de China în jurul Taiwanului, potrivit declaraţiei unui înalt responsabil militar american, relatează AFP, citată de Agerpres.

Statele Unite au afirmat că acest exerciţiu militar comun, denumit "Super Garuda Shield", nu este îndreptat împotriva niciunei ţări.

Dar şeful comandamentului american pentru regiunea Indo-Pacifică, amiralul John Aquilino, a vorbit vineri despre spectrul unui conflict în strâmtoarea Taiwan după ce China a efectuat ample manevre militare în jurul acestei insule, ca reacţie la vizita efectuată acolo de preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

"Acţiunile destabilizatoare ale Chinei aplicate activităţilor şi acţiunilor ameninţătoare împotriva Taiwanului sunt exact ceea ce noi încercăm să evităm'', a spus amiralul Aquilino la o conferinţă de presă. ''În fiecare zi, noi încercăm să prevenim un război", a mai susţinut ofiţerul american.

Statele Unite şi aliaţii lor asiatici manifestă îngrijorare faţă de rolul crescând al Chinei în regiunea Pacificului.

Exerciţiul "Super Garuda Shield" se desfăşoară în insula indoneziană Sumatra şi în insulele Riau, un grup de insule dispersate în apropiere de Singapore şi de Malayezia.

Celor circa 4.000 de soldaţi americani şi indonezieni li s-au alăturat soldaţi din Australia şi Singapore, precum şi din Japonia, ţara care participă în premieră la acest exerciţiu militar anual.

În calitate de observatori au participat Marea Britanie, Franţa, India, Coreea de Sud, Malayezia, Papua Noua-Guinee şi Timorul de Est.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri