16 August 2022

Vladimir Putin acuză din nou: SUA vor să extindă sistemul NATO și în regiunea Asia-Pacific



Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că ţările occidentale încearcă să extindă ''sistemul de tip NATO'' şi în regiunea Asia-Pacific.

În mesajul transmis participanţilor la o conferinţă internaţională privind securitatea, găzduită de Moscova, şeful statului rus a spus că Statele Unite încearcă să ''prelungească'' conflictul din Ucraina, scrie Agerpres.ro.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei. Pentru a se putea apăra, Ucraina se bazează în prezent mai ales pe livrările de armament greu dinspre Occident.

Pe de altă parte, Vladimir Putin a adăugat că vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, efectuată la începutul acestei luni, a fost ''o provocare planificată minuţios''.

Taiwanul are un guvern independent din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. În 1979, Washingtonul a întrerupt în mod oficial legăturile diplomatice cu autorităţile de la Taipei şi a stabilit relaţii cu Beijingul.



Citeste si