Pentru a doua oară în interval de 5 zile NASA a amânat lansarea primei misiuni din seria Artemis, după ce a fost identificată o scurgere de combustibil la motoarele rachetei SLS, transmit agenţiile de presă.

Ultima încercare de a lansa gigantica rachetă Space Launch System (SLS) şi capsula Orion a avut loc luni, dar a fost anulată după mai multe tentative eşuate ale tehnicienilor NASA de a repara o scurgere de combustibil, hidrogen lichid super-răcit, care este pompat în rezervoarele rachetei, conform Agerpres.ro.

Operaţiunile pregătitoare ale lansării au fost oprite în mod oficial de directorul de lansare al misiunii Artemis I, Charlie Blackwell-Thompson, cu aproximativ 3 ore înainte de fereastra de lansare de două ore ce urma să se deschidă la ora locală 14:17 EDT (18:17 GMT).

Deocamdată nu s-a anunţat când vor fi reluate operaţiunile de lansare, dar conform programului NASA, următoarele ferestre de lansare posibile sunt luni şi marţi, conform Agerpres.ro.

Şeful NASA, Bill Nelson a precizat că responsabilii misiunii vor conveni în cursul zilei de sâmbătă care va fi următoarea dată pentru lansare, adăugând că s-ar putea lua decizia ca racheta să fie coborâtă de pe rampa de lansare şi transportată în hangarul unde a fost asamblată pentru verificări suplimentare şi reparaţii. Dacă se va lua decizia coborârii rachetei de pe rampa de lansare, misiunea ar putea fi amânată pentru luna octombrie, conform lui Bill Nelson.

După 50 de ani de la ultimul zbor Apollo, misiunea Artemis marchează debutul programului spaţial american ce vizează revenirea oamenilor pe Lună, o etapă care ar trebui să permită echipajelor de astronauţi să ajungă ulterior şi pe planeta Marte.

Misiunea Artemis 1 are ca scop propulsarea cu ajutorul rachetei gigantice SLS (Space Launch System), cea mai puternică din lume, a capsulei Orion, de această dată fără echipaj uman, în jurul Lunii, pentru a verifica dacă propulsorul şi capsula aferentă sunt sigure pentru a opera zboruri viitoare cu echipaje de astronauţi - inclusiv prima femeie şi prima persoană de culoare care vor urma să păşească pe Lună.

"Această misiune duce mai departe visurile şi speranţele multor oameni. Suntem, de acum, generaţia Artemis", declara la începutul săptămânii directorul NASA, Bill Nelson.

Principalul obiectiv tehnic al misiunii Artemis 1 este acela de a verifica scutul termic al capsulei, care trebuie să revină în atmosfera terestră cu o viteză de aproape 40.000 de km/h şi la o temperatură care va fi de aproximativ jumătatea din cea înregistrată la suprafaţa Soarelui.

Capsula Orion are misiunea de a se aventura până la o distanţă de 64.000 de kilometri în spatele Lunii, mai departe decât a ajuns orice vehicul spaţial cu echipaj uman de până acum.

După această primă misiune, Artemis 2 va duce în 2024 un echipaj de astronauţi până în proximitatea Lunii, fără însă să aselenizeze. Această onoare îi va reveni echipajului misiunii Artemis 3, în 2025 cel mai devreme. După aceea, NASA doreşte să lanseze o misiune lunară pe an.

Obiectivul: stabilirea unei prezenţe umane durabile pe Lună, prin construirea unei staţii spaţiale pe orbita lunară (denumită Gateway) şi a unei baze ştiinţifice pe suprafaţa satelitului natural al Terrei.

Sursa foto: NASA/Joel Kowsky

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri