10 Septembrie 2022

Avans neașteptat al armatei ucrainene în Harkov: orașul Balakliya a fost recucerit



Steagul Ucrainei a fost arborat din nou în orașul Balakliya, din regiunea Harkov, controlată în mare parte de armata rusă. Oleg Sinegubov, guvernatorul regiunii, a postat un videoclip pe Telegram în care anunța vestea bună pentru țara aflată în război din 24 februarie.

UPDATE 17:30: Ministerul rus al Apărării a confirmat retragerea soldaților din Izium și Balakliya. Într-o declarație publicată de media de stat RIA Novosti, ministerul a susținut că s-a luat decizia de a „regrupa trupele ruse staționate în regiunile Balakliya și Izyum” și de a „intensifica eforturile în Donețk” pentru a „atinge obiectivele declarate ale operațiunea militară specială” și „eliberarea” Donbasului.

De asemenea, a susținut că au fost organizate o serie de „evenimente de distragere a atenției și demonstrații” pentru a ascunde „acțiunile reale ale trupelor” și a permite retragerea, scrie The Guardian.

UPDATE 16.30: Reporterii The Guardian transmit că armata ucraineană face progrese suprinzătoare în nord-estul țării, confirmând recucerirea orașului Kupiansk. Totodată, potrivit acestora, o unitate importantă a armatei ruse pare a fi blocată în Izium, unul dintre punctele aflate până de curând în favoarea Moscovei.

UPDATE 15:00: Au apărut fotografii pe rețelele sociale cu armata ucraineană ținând drapelul național în orașul Kupiansk, al treilea ca mărime din regiunea Harkov. Imaginile ar fi fost confirmate de Iuliia Mendel, purtător de cuvânt al președinției ucrainene.

The Guardian nu a reușit să stabilească veridicitatea imaginilor apărute în spațiile sociale.

”Băieți și fete din armată, astăzi creăm o nouă istorie pentru Ucraina liberă”, a declarat guvernatorul în videoclip, potrivit The Guardian.

De asemenea, imagini cu civilii ucraineni îmbrățișând armata țării au fost distribuite pe rețelele sociale.

Ministerul britanic al Apărării raporta încă de zilele trecute că o contra-ofensivă a armatei Ucrainei va lua prin surprindere forțele rusești.

Prin urmare, trupele ucrainene au avansat circa 50 de kilometri și au recâștigat controlul asupra mai multor orașe.

”Trupele ucrainene amenință acum orașul Kupiansk, iar cucerirea sa va fi o lovitură dură pentru Rusia, deoarece reprezintă axa de comunicare cu linia de front a Donbasului. Operațiunea ucraineană pune defensiva rusă sub mare presiune atât pe flancul nordic, cât și pe cel sudic”, precizează Ministerul britanic.



Citeste si