Deși sectorul produselor de lux părea că nu va fi afectat prea curând de criza energiei, LVMH, compania din spatele Louis Vuitton, Christian Dior și Moet Hennessey plănuiește să stingă luminile magazinelor pe timpul nopții și, de asemenea le va cere angajaților să nu mai ia liftul ca să economisească curent.
Mișcarea vine în contextul în care președintele Franței a dezvăluit planul de așa-numită "sobrietate energetică", în cadrul căruia, spre exemplu, Parisul va stinge luminile turnului Eiffel cu o oră mai devreme decât în mod obişnuit, va reduce temperatura apei în piscinele municipale şi va amâna încălzirea clădirilor publice în scopul economisirii energiei în iarna aceasta.
Compania LVMH, care operează, printre altele, Louis Vuitton, își va aduce prin urmare contribuția sa la acest plan, urmând să reducă cu 10% consumul de energie între luna octombrie 2022 și aceeași lună a anului viitor, conform publicației Fortune.
Această inițiativă presupune de asemenea ca termostatele să fie reglate cu un grad Celsius mai puțin iarna care vine, dar și ca luminile magazinelor sale să fie stinse între ora 10 seara și 7 dimineața.
Citeste si:
Mișcarea va afecta nu mai puțin de 34.000 de angajați pe care LVMH îi are în Franța și care consumă, conform unui calcul făcut de companie, echivalentul energiei necesare pentru 150.000 de locuitori.
De asemenea, deținătorul mărcii Louis Vuitton consideră oportun, ca măsură de reducere a consumului de energie, ca angajații să nu mai folosească lifturile, urcând și coborând pe scări în schimb, dar și să stingă calculatoarele și să scoată încărcătoarele din priză când părăsesc birourile.
Sursa foto: Shutterstock / Angela Royle
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: