Ucraina a anunţat miercuri schimbul cu Rusia a 215 militari, printre care şefi ai apărării de la combinatul siderurgic Azovstal din oraşul Mariupol, simbol al rezistenţei la invazia rusă, scrie AFP.

"Am reuşit să eliberăm 215 de persoane", cel mai mare schimb de la începutul invaziei ruse în februarie, a declarat la televiziune şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, conform Agerpres.ro.

Rusia a recuperat 55 de prizonieri, inclusiv fostul deputat Viktor Medvedciuk, un apropiat al lui Vladimir Putin, acuzat de înaltă trădare în Ucraina, a precizat preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în mesajul său zilnic.

"În schimb, am dat 55 de persoane care nu merită nici regret, nici simpatie", cei care "au luptat împotriva Ucrainei şi cei care au trădat-o", a spus el.

În cadrul acestei "operaţiuni pregătite de mult timp", cinci comandanţi militari, "supereroi", printre care şefi ai apărării de la Azovstal, au fost transferaţi în Turcia, a subliniat Volodimir Zelenski.

Negocierile privind schimbul lor au fost "cele mai lungi, cele mai dificile", a adăugat preşedintele ucrainean.

Aceste persoane vor rămâne în Turcia "în siguranţă absolută şi în condiţii confortabile" până la "sfârşitul războiului", dar îşi vor putea întâlni familiile acolo, în baza unui acord cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit şefului statului ucrainean.

În total, 188 de "eroi de la Azovstal şi Mariupol", printre care 108 militari din regimentul Azov, au fost schimbaţi, a spus el. "Vom face totul pentru a-i salva pe toţi cei aflaţi în captivitate în Rusia", a promis Volodimir Zelenski, potrivit căruia printre prizonierii schimbaţi se numără şi femei însărcinate.

Zece prizonieri de război străini - cinci britanici, doi americani, un marocan, un suedez şi un croat - al căror transfer din Rusia în Arabia Saudită mai devreme în cursul zilei, ca parte a unui schimb între Moscova şi Ucraina a fost anunţat de diplomaţia saudită, fac parte din acest schimb, potrivit preşedintelui Zelenski.

Ultimii apărători ucraineni ai Mariupolului, baricadaţi în uriaşa oţelărie Azovstal, la Marea Azov, s-au predat forţelor ruse între 16 şi 20 mai, după trei luni de lupte intense, reaminteşte AFP.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri