"Era şantajului nuclear trebuie să ia sfârşit", a pledat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, solicitând "eliminarea" tuturor armelor nucleare după ameninţările Rusiei privind posibila lor utilizare în Ucraina, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Războiul Rece a dus umanitatea la câteva minute de distrugere. Astăzi, la decenii după căderea Zidului Berlinului, auzim din nou intimidările nucleare", a declarat Guterres în cadrul unei reuniuni speciale a Adunării Generale cu prilejul Zilei Internaţionale pentru eliminarea armelor nucleare.

"Să fim clari. Era şantajului nuclear trebuie să ia sfârşit. Ideea că o ţară poate purta şi câştiga un război nuclear este nebunească", a adăugat el, estimând că "fără eliminarea armelor nucleare nu poate exista nici pace (...), nici încredere".

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat că va recurge la "toate mijloacele" aflate la dispoziţia sa pentru a se proteja, relansând speculaţiile privind riscurile de conflict nuclear, pentru prima dată după 1945.

Antonio Guterres, care s-a deplasat la Hiroshima în august pentru comemorarea a 77 de ani de la bombardamentul atomic, şi-a exprimat din nou regretul privind eşecul conferinţei de examinare a Tratatului privind neproliferarea armelor nucleare (NPT).

La finalul a patru săptămâni de negocieri între cele 191 de ţări semnatare, Rusia a blocat la sfârşitul lui august adoptarea declaraţiei comune, în special din cauza paragrafelor privind centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie, ocupată de militari ruşi.

Săptămâna trecută, SUA au precizat că au cerut prin canale private Rusiei să pună capăt discursului său care vehiculează ameninţarea nucleară în războiul din Ucraina, o armă a cărei utilizare ar avea, potrivit Washingtonului, consecinţe "catastrofale".

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F