31 Octombrie 2022

"Șarpele" elvețian. Cel mai lung tren de pasageri din lume are aproape 2 kilometri și 100 de vagoane



Elveția a lansat cel mai lung tren de pasageri din lume pentru a aniversa 175 de ani de la înființarea căilor ferate din această țară. Acesta are aproape 2 kilometri lungime, 100 de vagoane și 4550 de locuri.

Trenul a circulat pe linia Albula, o cale ferată aflată în patrimoniul mondial UNESCO, situată între stația Thusis și stația Saint Moritz din cantonul Grisons, aceasta din urmând deservind o stațiune de odihnă și aflându-se la altitudinea de 1775 metri, conform CNN.

Linia Albula este o cale ferată cu o lungime de 61,67 km, conform Wikipedia, dar trenul, a cărui lungime a fost omologată de Cartea Recordurilor, nu a parcurs decât 25 de kilometri din întreaga distanță, cu o durată de aproximativ o oră, între stațiile Albula și Bernina.

Traseul, recunoscut pentru frumusețea sa, este însă dificil, la construcția sa fiind prevăzute 39 de tunele și 55 de viaducte. Linia a intrat în exploatare la data de 10 iulie 1904.

Renato Fasciati, directorul companiei de căi ferate care a operat trenul, Rhaetian Railway, a arătat că cel mai dificil lucru pe parcursul călătoriei a fost sincronizarea între tehnicienii care trebuiau să se asigure că totul merge perfect, iar comunicarea nu se întrerupe din cauza lungimii extraordinare a trenului.

Nu mai puțin de 7 conductori de tren au fost necesari pentru ca "șarpele" elvețian să se pună în mișcare și să ajungă la destinație.

"Trebuie să fim 100% sincronizați, în fiecare secundă. Fiecare trebuie să mențină sistemele de navigare sub control tot timpul", a declarat și Andreas Kramer, șeful conductorilor de tren, conform aceleiași surse.



Citeste si