Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie, transmite Agerpres care citează AFP.

"Este puţin probabil... să fi fost trasă din Rusia", a declarat reporterilor Joe Biden după o întâlnire de urgenţă cu ceilalţi lideri ai G7, organizată în marja summitului G20, care are loc în Bali, Indonezia.

A adăugat că există informaţii care contrazic presupunerile că racheta care a provocat o explozia soldată cu moartea a două persoane în satul Przewodow din estul Poloniei a fost trasă din Rusia.

Citește și Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu reacționează după ce Polonia a fost lovită de rachete

"Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea", a declarat preşedintele SUA, conform Reuters.

Preşedintele american a subliniat că investigaţiile asupra incidentului sunt în desfăşurare."Am convenit să sprijinim ancheta Poloniei cu privire la explozia din Polonia rurală, lângă graniţa cu Ucraina, şi se vor asigura că ne dăm seama exact ce s-a întâmplat", a spus Biden."Şi apoi vom stabili împreună următorul pas, pe măsură ce investigăm şi înaintăm. A existat unanimitate totală între cei aflaţi în jurul mesei (reuniunii G7)", a asigurat el.

"În momentul în care lumea se adunase la G20 pentru a îndemna la dezescaladare, Rusia a ales să escaladeze în Ucraina", a mai declarat Biden, potrivit dpa.

Autorităţile de la Varşovia au anunţat că racheta care a explodat era fabricată în Rusia, dar că nu este clar încă de unde a fost lansată.

Atât Ucraina, cât şi Rusia, folosesc rachete proiectate de sovietici, notează dpa.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri