Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2 este mai puţin letală, prin urmare ea permite ''mai multă flexibilitate'' în privinţa restricţiilor, a spus preşedintele chinez Xi Jinping într-o întrevedere avută la Beijing cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la aproape o săptămână după izbucnirea în China a protestelor împotriva politicii ''zero COVID'', relatează AFP, citată de Agerpres.

Aceste proteste se explică prin ''saturaţia'' pe care chinezii o manifestă după trei ani de pandemie şi de restricţii severe, i-a mai spus liderul chinez preşedintelui Consiliului European, aceste afirmaţii ale lui Xi Jinping fiind reproduse de un oficial european care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.

Charles Michel a efectuat o vizită la Beijing, unde a pledat pentru folosirea vaccinurilor anti-COVID-19 în detrimentul măsurilor antiepidemice severe practicate în China în baza politicii ''zero COVID''.

''Răspunsul primit din partea preşedintelui (Xi Jinping) a fost mai degrabă de a explica de ce sunt proteste, de a se plânge că după trei ani de COVID-19 există o problemă pentru că oamenii sunt sătui. Este vorba în principal despre studenţi'' care participă la proteste, a mai afirmat responsabilul european citat.

Încercând să tempereze aceste proteste, autorităţile locale chineze din diferite regiuni şi oraşe au început în ultimele zile să relaxeze restricţiile. Conform aceluiaşi oficial european, în discuţia cu Charles Michel preşedintele chinez a remarcat faptul că în prezent varianta dominantă a coronavirusului SARS-CoV-2 în China este Omicron, o variantă ''mai puţin letală, ceea ce face posibilă mai multă flexibilitate în restricţii''.

Protestele au început vinerea trecută după distribuirea intensă pe reţelele de socializare a unei înregistrări video care atribuie măsurilor de lockdown decesul a 10 persoane în urma unui incendiu într-un apartament din oraşul Urumqi. Ideea susţinută în înregistrare este că, din cauza restricţiilor de deplasare, o stradă îngustă era blocată de maşinile parcate şi astfel a fost îngreunată intervenţia pompierilor pentru a stinge incendiul survenit la etajul superior al unui bloc înalt.

Manifestaţiile, la care participă studenţi şi în general tineri, s-au extins rapid în marile metropole, inclusiv Shanghai şi capitala Beijing, autorităţile comuniste chineze confruntându-se astfel cu cea mai amplă mişcare de contestare după anul 1989.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri