21 Decembrie 2022

Ce vrea Zelenski de la Biden, dar este puțin probabil să poată obține



Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei a ajuns miercuri la Washington, SUA pentru a se întâlni cu președintele american Joe Biden. Acesta este prima deplasare pe care liderul de la Kiev o face în SUA, de la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.

Vizita liderului ucrainean la Casa Albă vine într-un context geopolitic și economic dificil atât în Europa, cât și pe continentul american. Zelenski a solicitat în nenumărate rânduri ajutor de la SUA pentru a face față amenințărilor venite din partea Rusiei. Concomitent, Vladimir Putin participă la o reuniune de bilanţ cu responsabilii din domeniul apărării, la Moscova, unde le-a promis militarilor că nu vor exista limite financiare pentru ceea ce guvernul va furniza armatei în termeni de echipament şi armament.

Zelenski ar putea solicita arme mai avansate din partea SUA pentru a putea continua războiul și pentru a putea obține eventual o victorie împotriva Rusiei. Însă Joe Biden a ezitat în trecut să furnizeze armament sofisticat Ucrainei, ceea ce creează frustrare în rândul oficialilor ucraineni. Ba chiar SUA au împins Ucraina către un drum al negocierilor cu Rusia, pentru a pune capăt războiului care durează deja de mai bine de 300 de zile, scrie Digi 24.

Deși SUA înucrajează ucrainenii să reziste în fața atacurilor Rusiei, Casa Albă face acest lucru pentru a menține moralul ridicat al Ucrainei și al susținătorilor internaționali.



Citeste si