13 Ianuarie 2023

Grecia demarează o inițiativă importantă de a susține aderarea României și Bulgariei la Schengen



Oficialii greci au făcut public un plan de susținere a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, dând în felul acesta, practic, un nou impuls unui dosar care în momentul acesta pare blocat, deși președinția suedeză a Consiliului European a declarat că va susține acest proiect.

Oficialii greci au motivat această inițiativă prin beneficiile economice pe care le va aduce aderarea celor două țări la spațiul Schengen, mai ales că în acest fel Grecia va avea legătură rutieră directă cu statele membre ale acestui spațiu, ceea ce în acest moment nu se întâmplă, după cum informează presa greacă.

Importanța demersului a fost subliniată și de turneul ministrului grec pentru migrație și azil, Notis Mitarakis, care a fost primit la Viena de cancelarul austriac, Karl Nehammer, cât și de ministrul de interne, Gerhard Karner, principalii opozanți ai aderării României la Schengen.

"M-am întâlnit aici, la Viena, cu cancelarul austriac, domnul Karl Nehammer, și cu ministrul de interne, domnul Gerhard Karner, iar săptămâna viitoare voi efectua o vizită la Sofia și la București. Există probleme care trebuie rezolvate, în special probleme legate de migrație, protecția frontierelor noastre externe, un subiect pentru care este necesară o politică europeană mai coordonată, dar și mai strictă. Pentru această inițiativă suntem în contact cu președinția suedeză și Comisia Europeană”, a declarat acesta.

În ce îi privește pe oficialii suedezi, ai căror țară deține președinția rotativă a Consiliului European la acest moment, aceștia au anunțat deja că dosarul Schengen va fi pe agenda unei reuniuni oficiale numai atunci când condiţiile vor fi propice, mai precis când Austria îşi va schimba poziţia privind România, iar Olanda privind Bulgaria.

"Nu vedem nici un rost să punem pe ordinea de zi (dosarul privind aderarea României și Bulgariei la Schengen, n.r.), până când nu este clar că există o șansă rezonabilă de a obține aprobarea în Consiliu. Deci vom încerca să facem acest lucru în timpul președinției suedeze, dar nu pot garanta că se va întâmpla. Acest lucru nu depinde în primul rând de noi, ci de părțile afectate", a declarat reprezentantul permanent al Suediei la UE, Lars Danielsson, citat de presa bulgară.

Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut deja contacte cu omologul său suedez, Tobias Billstrom, cei doi oficiali agreând "menţinerea unei coordonări strânse pe aspectele discutate, în mod prioritar pe tema aderării României la spaţiul Schengen", conform unui comunicat MAE.



Citeste si