Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (2 ATP), deţinătorul trofeului Australian Open, recunoaşte că sârbul Novak Djokovic este marele favorit la câştigarea trofeului în acest an, scrie AFP.

"Djokovic a obţinut nişte rezultate foarte bune la sfârşitul anului trecut şi a început cu victorii în acest sezon. Australian Open este un turneu care a avut întotdeauna succes pentru el. Anul acesta cred că el este marele favorit", a spus Nadal, conform Agerpres.ro.

'Djoko', în prezent locul 5 ATP, de nouă ori câştigător la Melbourne, este pe un trend ascendent, marcat în special de victoria recentă la turneul de la Adelaide International 1, după victoria din finala cu americanul Sebastian Korda, 6-7 (8/10), 7-6 (7/3), 6-4. Sârbul a acuzat însă mici probleme musculare la nivelul ischio-jambianului.

La rândul său, 'Rafa' a suferit două eşecuri în United Cup, o competiţie mixtă pe echipe, mai întâi împotriva nr.12 mondial, Cameron Norrie, pentru primul său meci al anului, apoi împotriva lui Alex de Minaur.

Nadal, deţinătorul recordului de Grand Slam-uri (22), a recunoscut că pleacă cu şansa a doua, şi se aşteaptă la un meci greu încă din primul tur, contra britanicului Jack Draper, ocupantul locului 40 în clasamentul ATP. "Probabil voi avea una dintre cele mai dificile prime runde posibile", a spus Rafael Nadal, 36 de ani.

"Sigur, dacă Djokovic va câştiga turneul, îl voi felicita, ar realiza ceva istoric. Oricum, viaţa mea nu se va schimba cu nimic", a mai punctat Nadal.

Novak Djokovic, cap de serie numărul 4 şi deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australian Open (9), îl va înfrunta în primul tur pe spaniolul Roberto Carballes Baena, după ce a ratat ediţia de anul trecut a competiţiei în urma scandalului legat de nevaccinarea împotriva Covid-19, care a dus în final la expulzarea sa din Australia.

Sursa foto: Shutterstock / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri