Ministrul Afacerilor Externe din Taiwan consideră că este din ce în ce mai probabil ca țara sa să fie atacată de China, luând în considerare că un asemenea eveniment ar distrage atenția populației de la problemele interne pe care Xi Jinping le are cu poporul.

Într-un interviu acordat Sky News, Joseph Wu, ministrul de Externe al Taiwanului, a precizat că 2027 este anul în care China va încerca, cel mai probabil, să invadeze Taiwan. Declarațiile sale vin într-un context în care tensiunile în Strâmtoarea Taiwanului sunt la un nivel extrem de ridicat, nemaiîntâlnit de mulți ani.

El a adăugat că situația din prezent, în care Taiwanul se guvernează singur dar nu și-a declarat oficial independența, s-ar putea să nu continue la nesfârșit.

China a descris situația din Strâmtoarea Taiwan pe parcursul anului 2022 drept „gravă și „complexă” și a declarat că Beijingul „a preluat inițiativa” pentru „a-i uni pe compatrioții” de pe ambele părți ale strâmtorii, conform Agerpres.ro.

Vizita în Taiwan, în august 2022, a preşedintei de atunci a Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a iritat guvernul chinez, care a răspuns cu sancţiuni economice şi cu manevre militare în apele din jurul Taiwanului, mişcări descrise de Taipei drept ''o blocadă'' şi care au dus la tensiuni în strâmtoare la niveluri nemaiîntâlnite în ultimele decenii.

Recent, purtătorul de cuvânt chinez a cerut ''explorarea de noi căi pentru integrarea'' zonelor situate în Strâmtoarea Taiwan şi ''sprijin'' pentru oamenii de afaceri din insulă pentru ca aceştia ''să adere la un nou model de dezvoltare'', adăugând totodată că majoritatea populaţiei taiwaneze ''vrea pace, stabilitate şi dezvoltare''.

Sursa foto: : Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri