2 Februarie 2023

Nu doar Petrom face profit istoric. Un gigant petrolier anunță câștiguri cât jumătate din PIB-ul Bulgariei



Gigantul petrolier britanic Shell a anunțat cel mai mare profit anual din istorie, susținut de creșterea prețurilor la combustibilii și de cererea puternică înregistrată după invazia Ucrainei de către Rusia anul trecut.

Shell a raportat un profit net ajustat de 39,9 miliarde de dolari pentru întregul an 2022. Pentru comparație suma rivalizează chiar și Produsul Intern Brut (PIB) al unor țări de talie medie. Bulgaria, de exemplu, a avut în 2021 un PIB de 84 mld. dolari, în vreme ce România a avut un PIB de 284 mld. dolari.

„Este un an uriaș pentru Shell și un an uriaș la care să ne uităm în urmă. Mă simt privilegiat să intru în acest rol într-un moment atât de mare din istoria companiei. Pe măsură ce privim în viitor, cred că avem o oportunitate unică de a reuși în calitate de câștigător în tranziția energetică”, a declarat CEO-ul Shell, Wael Sawan, pentru CNBC, în primul său interviu privind câștigurile de când a preluat rolul la 1 ianuarie.

Cifra depășește cu mult precedentul record înregistrat de Shell în 2008: 28,4 miliarde de dolari. De asemenea, profitul Shell de anul trecut este mai mult decat dublu față de cel înregistrat în 2021 (19,2 mld. dolari).

Analiștii chestionați de Refinitiv se așteptau ca profitul net pentru întregul an 2022 să ajungă la 38,3 miliarde de dolari.

OMV Petrom, record istoric de profit, de asemenea bazat pe criza energetică

Anunțul Shell vine în aceeași zi în care OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a raportat de asemenea un record istoric de profit anual: 10,3 mld. lei (2,1 mld. euro / 2,3 mld. dolari), conform situației finciare neauditate. Este o cifră fără precedent pentru o companie din România și chiar și pentru OMV Petrom. Ca termen de comparație, în 2021 profitul era de 2,86 mld. lei.

Statul ar mai vrea însă să ia bani de la OMV Petrom și prin suprataxa pe profiturile companiilor din domeniul energiei, așa-numita taxă de solidaritate, introdusă în baza unui regulament european. Nu se știe precis cât, dar Romgaz, cu un profit net de 3,3 ori mai mic decât OMV Petrom, ar urma să plătească 906 milioane lei în contul acestei suprataxe.

OMV Petrom afirmă însă că cifrele sale indică faptul că nu intră sub incidența contribuției de solidaritate. Motivul e acela că suprataxa vizează companiile care au cel puțin 75% din cifra de afaceri în anumite sectoare, ceea ce nu ar fi fost cazul OMV Petrom, deși este cea mai mare companie de energie din sud-estul Europei.



Citeste si