China ia în calcul să-şi tripleze stocurile de focoase nucleare la 900 până în 2035, pe măsură ce este de aşteptat ca tensiunile cu SUA în privinţa Taiwanului să continue să crească, a relatat agenţia de presă niponă Kyodo, care citează surse chineze la curent cu această chestiune.

Planul, întocmit de Armata de Eliberare a Poporului (armata Chinei), a fost deja aprobat de preşedintele Xi Jinping, comandantul suprem al armatei, care este dornic să intensifice capacitatea de descurajare a Beijingului faţă de Washington, potrivit surselor chineze, citate de Agerpres.

În contextul în care Partidul Comunist a întărit capacităţile militare ale Chinei, SUA au declarat anul trecut că Beijingul este pe cale să-şi sporească numărul de focoase nucleare la 1.500 până în 2035, când vizează să încheie procesul de modernizare al armatei sale.

Unii experţi străini avertizează că, dacă China îşi îndeplineşte obiectivul de a-şi moderniza armata, naţiunea asiatică ar putea renunţa la politica sa de a nu folosi prima armele nucleare.

În noiembrie 2022, conducerea armatei chineze a reafirmat importanţa capacităţilor letale, constatând că puternica disuasiune nucleară de care dispune Rusia a împiedicat o confruntare directă între NATO şi Moscova în pofida agresiunii acesteia asupra Ucrainei, au declarat sursele citate.

Numărul focoaselor nucleare deţinute de China ar urma să crească la 550 în 2027, când forţele armate ale ţării sărbătoresc 100 de ani de la înfiinţare, şi la 900 în 2035, potrivit aceloraşi surse.

La nivel mondial, Rusia deţine 5.977 focoase nucleare, iar SUA dispune de 5.428, potrivit estimărilor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI), din Stockholm.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri