- Ucraina a primit din partea statelor NATO la reuniunea miniştrilor apărării încheiată miercuri promisiunea că îi vor fi transferate cel puţin 48 de tancuri germane Leopard 2, mai puţine decât cele estimate anterior, a anunţat după această reuniune ministrul german al apărării Boris Pistorius, relatează Agerpres citând agenţiile DPA şi Reuters

Întrucât numai Germania şi Portugalia sunt pregătite să ofere Ucrainei tancuri Leopard 2A6, armata ucraineană nu va putea constitui nici măcar un batalion cu acest tip de tanc, adică cel puţin 31 de unităţi, a declarat Pistorius. Germania a promis că va livra Ucrainei 14 tancuri Leopard 2A6 şi Portugalia 3 tancuri similare, în timp ce Suedia încă examinează dacă poate oferi din tancurile sale de acest model.

Au fost în schimb promise Ucrainei mai multe tancuri Leopard modelul 2A4, circa 30 de unităţi, a mai precizat ministrul german.

Oficialii de la Kiev estimau anterior că Ucraina va primi iniţial 120-140 de tancuri din partea "coaliţiei tancurilor" formată de aliaţii săi occidentali.

Conform unor relatări ale presei, Olanda şi Danemarca şi-ar fi retras promisiuni anterioare pentru transferul unor tancuri Leopard 2 către Ucraina. Guvernul de la Haga a precizat tot miercuri că armata olandeză nu are în dotare tancuri proprii, iar cele 18 tancuri Leopard 2 de care dispune sunt închiriate în leasing, proprietarul lor fiind Germania. Dacă Berlinul ar dori să le transfere Ucrainei, guvernul olandez nu se va opune, a promis acesta.

Reacţionând după aceste relatări din presă, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut statelor UE să ofere Ucrainei "cât mai multe tancuri posibil şi cât mai repede posibil" pentru ca aceasta să dispună de resursele necesare în războiul cu Rusia, care şi-a intensificat ofensiva în estul Ucrainei.

"Ştiu că sunt sute de tancuri în armatele UE, unele au nevoie de recondiţionare, dar trebuie să o faceţi, şi să o faceţi repede, pentru că în primăvară va fi prea târziu", a indicat Borrell. Germania, Olanda şi Danemarca au anunţat mai devreme luna aceasta că vor finanţa achiziţia şi modernizarea pentru Ucraina a cel puţin 100 de tancuri dintr-un model mai vechi al tancului Leopard, şi anume Leopard 1A5.

Sursa foto: Shutterstock.com / M-sur

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri