Rusia a capturat pe câmpul de luptă în Ucraina unele arme fabricate de SUA şi de alte state din NATO şi le-a expediat Iranului pentru ca industria militară a acestei ţări să încerce să le copieze, relatează vineri postul CNN, citând mai multe surse americane, conform Agerpres.

De când Rusia a declanşat anul trecut războiul contra Ucrainei, iar aceasta a primit în acest timp mari cantităţi de armament din partea aliaţilor săi occidentali, au existat mai multe situaţii când trupele ruse au reuşit să captureze arme precum lansatoare de rachete antitanc Javelin sau sisteme antiaeriene portabile Stinger pe care trupele ucrainene au fost nevoite să le abandoneze pe câmpul de luptă.

Unele dintre aceste echipamente, afirmă sursele de la Washington citate de CNN, au fost trimise apoi în Iran pentru a fi demontate şi analizate de inginerii iranieni, cu scopul de a concepe arme asemănătoare. Motivaţia Moscovei de o oferi aceste arme Teheranului ar fi de a stimula Iranul să continue sprijinul oferit Rusiei în războiul din Ucraina, unde armata rusă a folosit masiv drone iraniene Shahed.

Ucraina raportează Pentagonului pierderile de arme americane suferite pe front, dar amploarea reală a acestor pierderi este dificil de urmărit. Totuşi, oficialii americani nu cred că este vorba despre transferuri semnificative sau sistematice către Iran ale unor arme capturate de Rusia în Ucraina.

Dar există deja cazuri din trecut în care Iranul a reuşit să copieze cu succes arme americane. De pildă, racheta antitanc Toophan, o armă esenţială din dotarea armatei iraniene, este o copie realizată în anii '70 a rachetei americane BGM-71 TOW. De asemenea, în 2011 iranienii au interceptat o dronă americană Lockheed Martin RQ-170, pe baza căreia au conceput o dronă proprie, doborâtă în 2018 în spaţiul aerian israelian.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri