14 Martie 2023

Pentagonul a comunicat că Departamentul de Stat a autorizat vânzarea de vehicule tactice ușoare României



Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea potenţială către România a 95 de vehicule blindate tactice de tip uşor JLTV Heavy Guns Carrier şi a echipamentului aferent, a anunţat marţi Pentagonul, informează Reuters, conform Agerpres.

România solicitase anterior 35 de JLTV, cu opţiune de achiziţionare a până la 129 de JLTV, în valoare de până la 104 milioane de dolari. Agenţia de Cooperare pentru Securitate şi Apărare a Pentagonului a notificat marţi Congresul cu privire la posibila vânzare.

În pofida aprobării de către Departamentul de Stat, notificarea nu înseamnă că a fost semnat un contract sau că negocierile s-au încheiat, menţionează Reuters.

Potrivit Pentagonului, Oshkosh Corp. este principalul contractor pentru acest echipament. Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Derek Hogan, a amintit de cele peste 300 de milioane de dolari investiţie americană la fondul Iniţiativei celor Trei Mări.

Dereck Hogan şi-a exprimat speranţa pentru creşterea cooperării în domeniul economic.

„Schimburile comerciale bilaterale în valoare de 5 miliarde de dolari sunt bune, dar nu suficient de bune. (...) Am discutat despre modul în care putem aduce mai multe companii americane în România, pentru că există un potenţial atât de mare în domeniile IT&C, informaţiilor, comunicării, tehnologiei, afacerilor agricole, producţiei pentru apărare şi multe altele. (...) Am discutat şi despre importanţa unui mediu de afaceri stabil, predictibil şi transparent", a precizat oficialul american.



Citeste si