Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat marţi pentru agenţia RIA Novosti că Moscova consideră drept o provocare incidentul în care au fost implicate un avion de luptă rusesc Su-27 şi o dronă militară americană deasupra Mării Negre, informează Reuters.

"Considerăm acest incident drept o provocare", a spus Antonov după ce a fost convocat la Departamentul de Stat al SUA, conform Agerpres.ro.

Drona de supraveghere militară americană MQ-9 s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră după ce un avion rusesc Su-27 i-a lovit elicea, a spus Pentagonul, fiind primul incident de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia în urmă cu un an.

Rusia a negat că a avut loc vreun contact şi spune că drona s-a prăbuşit după o manevră brusc, într-un unghi ascuţit.

Ambasadorul rus a declarat că întâlnirea sa de la Departamentul de Stat a fost "constructivă" şi că nu a fost ridicată problema unor posibile "consecinţe" pentru Moscova ca urmare a incidentului, conform sursei citate.

"În ceea ce ne priveşte, nu dorim nicio confruntare între SUA şi Rusia. Suntem în favoarea construirii unor relaţii pragmatice, în beneficiul popoarelor rus şi american", a declarat ambasadorul Anatoli Antonov.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri