17 Aprilie 2023

Slovacia interzice importul de cereale și a unor produse agricole din Ucraina



Guvernul interimar al Slovaciei a aprobat interzicerea, începând cu 19 aprilie, a importului de cereale şi a unor produse agricole din Ucraina. Interdicţia nu se vizează şi tranzitul acestor produse prin ţară, transmite agenţia TASR, citată de Agerpres.

Bratislava se alătură astfel Varşoviei şi Budapestei, care au interzis importurile de cereale ucrainene în weekend. Comisia Europeană a calificat aceste măsuri comerciale unilaterale drept inacceptabile.

Guvernul slovac interimar a fost totuşi criticat de fostul partener Dreptate şi Solidaritate (SaS) că măsura a venit prea târziu şi, în plus, a fost adoptată doar după ce în ţară au ajuns cereale contaminate din Ucraina.

Cerealele destinate exportului în ţări terţe ar fi trebuit să fie monitorizate şi vânzarea lor în Slovacia ar fi trebuit să fie interzisă cu mult timp în urmă. Cu toate acestea, interdicţia a fost aprobată abia astăzi, după ce Polonia şi Ungaria au optat pentru aceeaşi măsură, a deplâns SaS. O expertă în agricultură a partidului, Jarmila Halgasova, a considerat că este justificată despăgubirea celor care au fost obligaţi să se debaraseze de această marfă.

Recenta descoperire a 1.500 de tone de cereale ucrainene contaminate cu reziduuri de pesticide este doar vârful icebergului, iar în Slovacia există zeci de mii de tone de cereale din Ucraina care nu respectă standardele de igienă, a afirmat luni guvernatorul regiunii Nitra şi liderul partidului extraparlamentar HLAS-SD, Branislav Becik.



Citeste si