11 Mai 2005

Statele in curs de dezvoltare se dovedesc a fi motorul economiei mondiale

Cresterea economica mondiala, sustinuta de statele in curs de dezvoltare, cum ar fi China, ar putea fi afectata de pretul petrolului, aflat intr-o perioada de crestere, au precizat, la inceputul acestei saptamani, reprezentantii bancilor centrale din tarile dezvoltate si din statele aflate in dezvoltare, relateaza Mediafax.
Pentru acest an, analistii estimeaza o majorare de 4 la suta a economiei mondiale, in scadere fata de anul trecut, ca urmare a avansului inregistrat de pretul petrolului, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, in cadrul unei intalniri a reprezentantilor bancilor centrale din grupul celor zece (G10).

"Dezvoltarea la nivel mondial este certa. Statele in curs de dezvoltare, in ansamblu, si China ca tara cu potential enorm, contribuie semnificativ la aceasta crestere", a completat oficialul european.

Economia chineza, aflata in plina expansiune, se dovedeste a avea un dublu efect.

Pe de o parte,gigantul asiatic a devenit un punct de reper al pietelor globale ca urmare a importurilor masive pentru fabricarea de produse ieftine destinate exportului. Pe de alta parte, cererea masiva de materii prime a dus la majorarea pretului petrolului la peste 50 dolari pe baril. Economia chineza, care a avansat, in primul trimestru al acestui an, cu 9,5 la suta, fata de perioada similara a anului trecut, a antrenat majorarea cererii pentru petrol si alte materii prime.

Ca urmare, pretul titeiului a crescut, anul trecut, cu peste 50 de procente.

Reprezentantii care au participat la intalnire au declarat ca aceasta evolutie reprezinta un risc pentru economia mondiala si au salutat initiativa Arabiei Saudite de a produce o cantitate suplimentara de petrol.

In prezent, liderii primelor sase economii mondiale se afla in discutii aprinse privind regimul valutar al monedei chineze. Oficialii de la Washington au apreciat ca yuanul este subevaluat, ceea ce avantajeaza exporturile provenite din aceasta tara.



Citeste si